284
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 18 octombrie – 01 noiembrie 2021, a fost autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021, un număr de 627.043 fermieri, reprezentând 81,39 % din numărul total al fermierilor eligibili la plata în avans.
Suma totală autorizată la plată este în valoare de 905.675.692 euro, astfel:
• 782.393.563,62 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
• 102.874.159,74 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
• 20.407.968,65 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
În ceea ce privește Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic precizăm faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 9.170 fermieri, reprezentând un procent de 55% din fermierii care au solicitat sprijin în Campania 2021, iar suma autorizată este în valoare de 28.328.793,11 euro.
Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,8683 lei pentru un euro. APIA mereu alături de fermieri! SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE