Technologies

221

Avicola Lumina a devenit Furnizor al Casei Regale a României

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei, prin Alteta Sa Regală Principele Radu Duda a oferit luni, 26 noiembrie, în cadrul unei ceremonii de la Palatul Regal, atestarea oficială în calitate de Furnizor al Casei Regale a Romaniei companiei AVICOLA LUMINA, firmă a Grupului AGRICOLA, pentru Ouăle Ochioase și Ouăle Inimoase.   Familia Regala oferă calitatea de Furnizor al Casei Regale a Romaniei ca semn de recunoaștere și de apreciere a calității deosebite a produselor sau a serviciilor oferite de o persoană sau de o companie comercială. Acordarea Calitatii de Furnizor – după cum precizează reprezentantii Casei Regale – implică un înalt standard al produselor și serviciilor, constanță, seriozitate, reputație impecabilă și înalt profesionalism din partea companiei comerciale sau a persoanei furnizor.   Din partea AVICOLA LUMINA S.A Constața a participat la ceremonia oficiată la Palatul Regal Miruna Lepădatu – Director Economic, iar din partea AGRICOLA Cristian Călin – Public Relations Manager.   „Suntem onorați de calitatea dobândită începând de astăzi, aceea de furnizor al Casei Regale. După Puiul Fericit și Salamul de Sibiu AGRICOLA, pentru noi, acestă nouă atestare este o recunoaștere a calității înalte a unora dintre cele mai noi produse inovatoare AGRICOLA, Ouăle Inimoase și Ouăle Ochioase pe care colegii noștri de la Constanța le-au lansat în toamna anului 2017”, a declarat Cristian Călin.„Ouăle Inimoase și Ouăle Ochioase sunt unice pe piața Europei, iar noi credem că am creat astfel o nișă importantă în piața ouălor din România. Acordarea calității de Furnizor al Casei Regale a României înseamnă o recunoaștere a eforturilor celor 4 ani de cercetare premergători obținerii acestor produse funcționale. Ele sunt îmbogățite pe cale naturală cu Omega 3 și antioxidanți, respectiv cu luteină, prin adăugarea în hrana păsărilor ouătoare a semințelor de in și de struguri și a lucernei. Consumul acestor ouă aduce beneficii sănătății oamenilor, demonstrate prin cercetări de specialitate”, a arătat Vasile Bunduc, Director AVICOLA LUMINA.Această recunoaștere a calității vine după altă reușită înregistrată în această toamnă de Ouăle Inimoase și Ouăle Ochioase AGRICOLA, care au fot votate de retailerii din România ca fiind cel mai bun produs nou, în cadrul Premiilor PIAȚA.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2