News

151

C.E. impune reducerea ambalajelor din plastic

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Statele membre pot alege măsurile pe care le consideră cele mai adecvate, inclusiv perceperea unor taxe, introducerea unor obiective naționale de reducere sau o interzicere a utilizării pungilor în anumite condiții. De multe ori, pungile din plastic subțiri sunt utilizate o singură dată, dar pot rămâne în mediul înconjurător sute de ani, adesea ca particule microscopice nocive care s-a demonstrat că sunt periculoase în special pentru flora și fauna marină. Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: “Luăm măsuri pentru a rezolva o problemă de mediu foarte gravă și foarte vizibilă. În fiecare an, peste 8 miliarde de pungi din plastic devin deșeuri în Europa, provocând daune enorme mediului înconjurător. Unele state membre au obținut deja rezultate foarte bune în ceea ce privește reducerea utilizării pungilor din plastic. Dacă și alte țări le urmează exemplul, am putea reduce consumul global actual din Uniunea Europeană cu până la 80%.” Propunerea modifică din punct de vedere tehnic directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje în privința a două elemente principale. În primul rând, statele membre sunt obligate să adopte măsuri pentru a reduce consumul de pungi de transport din plastic cu o grosime mai mică de 50 de microni, deoarece acestea sunt refolosite mult mai rar decât pungile mai groase și adesea devin deșeuri. În al doilea rând, aceste măsuri pot include utilizarea unor instrumente economice, cum ar fi taxele, obiective naționale de reducere și restricții de comercializare (sub rezerva normelor pentru piața internă prevăzute de Tratatul privind funcționarea UE ). Reducerea semnificativă realizată în unele state membre ale UE prin introducerea unor taxe și a altor măsuri arată că se pot obține rezultate prin acțiuni eficiente. Propunerea este rezultatul măsurilor adoptate de state membre individuale și al invitației adresate Comisiei de miniștrii mediului din statele membre ale UE  de a evalua posibilitatea de a acționa la nivelul UE. Propunerea a fost prezentată după ample consultări publice care au demonstrat un sprijin larg în favoarea unei inițiative la nivelul UE în acest domeniu. (ts)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2