Miercuri, 24 aprilie, la Hotel Ramada a avut loc cea de-a doua ediție a Cargill Poultry Club, eveniment organizat de Cargill Nutriție Animală. La manifestarea care și-a propus să prezinte ultimele noutăți ale Cargill în domeniul nutriției din sectorul avicol au participat numeroși oameni de afaceri și specialiști, precum și oficiali de prim rang ai companiei. Întâlnirea a fost deschisă de domnul Maarten Welten, Cargill Managing Director-South East Europe, acela care a adresat invitaților cuvântul de bun venit. La rândul său, domnul Csaba Mate, Cargill Coutry Director of Romania, a făcut o prezentare generală a activității din țara noastră. Sub titlul ”Noi aplicații tehnologice”, domnul Szabolcs Makai, Strategic Marketing & Technology Director-South-East Europe s-a referit la avantajele folosirii soluțiilor Cargill, materializate în furaje de cea mai înaltă calitate, la cel mai bun cost, iar domnul Tibor Orosz, Technology Application Manager-South-East Europe, a prezentat comunicarea cu tema ”Studii, formulare, valori nutriționale oprime”. La rândul său, domnul Cristian Tudose, Area Sales Manager-Romania a prezentat ”Cargill Focus Program” iar, în secțiunea prezentării clienților Cargill, a luat cuvântul domnul Răzvan Șandru, General Manager Galli Gallo, acela care a evidențiat eficiența parteneriatului derulat împreună cu Cargill. Detaliind, domnul Răzvan Șandru a subliniat nivelul de dezvoltare al companiei care deține șase ferme aflate pe un trend categoric ascendent, ținând cont de numărul de 1.500.000 de capete de curcani și o producție lunară de 1.000 de tone de carne. Demn de menționat este faptul că 20 % din producția realizată este exportată în deplină siguranță alimentară și cu respectarea tuturor normelor legislative, ăe piața Germaniei. Concluziile întâlnirii de afaceri au fost trase de către domnul Ștefan Vâju, Country Sales Director of Romania. Domnia sa a prezentat parteneriatul tripartit încheiat între Cargill, Avicola Buzău (parte a grupului Aaylex) și ferme de creștere a păsărilor. Referindu-se la această premieră, domnul Ștefan Vâju a declarat pentru revista Fabrica de Carne:“Ținta acestui parteneriat este asigurarea stabilității producătorilor de pui de carne. Pe lângă accesibilitatea lui, oferă consistență și constanță a programului de furajare, o siguranță a desfacerii produsului final, dar și un pachet complet de consiliere sanitar-veterinară. În contextul actual al reglementărilor de bunăstare, a calității și trasabilității furajelor, privind accesarea subventiilor, acest parteneriat este, probabil, cea mai eficientă și profitabilă soluție pentru avicultura din regiune.” Cargill Nutriție Animală Business-ul Cargill Nutriție Animală, parte a companiei multinaționale Cargill, a finalizat în România, anul trecut, fuziunea cu Provimi. Cargill Nutriție Animală a dezvoltat rețeaua de distribuție și un management al riscului de succes, în timp ce Provimi a pus bazele unei expertize tehnologice și nutriționale de top. Cargill devine astfel lider mondial în domeniul nutriției animale. Venim mereu în sprijinul partenerilor noștri, oferindu-le soluțiile potrivite, punându-se accent pe cercetare, dezvoltare, suport tehnic și programe de management în ferme, pentru optimizarea producției și profitabilității. În acest fel, Cargill Nutriție Animală continuă punerea în valoare a celor 4 valori care îi definesc activitatea: Integritate, Respect pentru ceilalți, Devotament în furnizarea serviciilor, și Pasiunea pentru succes.