Newseye

382

Carnea de porc se va scumpi cu pana la 25%, in 2010, in lipsa subventiilor, spun producatorii
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 January 30

article

Pretul carnii de porc se va majora cu pana la 25%, inca din primele luni din anul 2010, daca Romania nu va obtine din partea Comisiei Europene o prelungire a perioadei in care se pot acorda ajutoarele de stat, au declarat reprezentantii marilor producatori din domeniu.

"Subventia pe cap de animal reprezinta aproximativ 20% din costul de productie al carnii de porc, iar in lipsa acesteia, producatorii nu vor avea cum sa sustina costurile. Astfel, ne putem astepta ca din primele luni ale lui 2010 pretul carnii de porc sa creasca cu peste un leu pe kilogram", a declarat presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc, Gheorghe Caruz. Acesta a explicat ca daca, in prezent, un kilogram de carne de porc in viu poate fi cumparat cu circa 5,2 lei, dupa primele luni din 2010 acesta ar putea ajunge pana la 6,4 lei/kilogram. Si marii producatori de carne de pui declarau ca pretul produselor obtinute de acestia va creste incepand cu 2010 cu pana la 20%, ca efect al neacordarii subventiilor, iar unii producatori ar putea chiar sa renunte la aceasta activitate.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.