News

205

Cel mai lung cuvânt și coada vacii germane

autor

MeetMilk.ro

distribuie

„Rindfleischetikettierungsueberwachungsaufgabenuebertragungsgesetz”, adică „legea monitorizării etichetării cărnii de vită”, a apărut în 1999, în landul Mecklenburg - Pomerania Inferioară, datorită unor necesităţi de exprimare în domeniu. Astăzi, însă, şi-a pierdut folosul, potrivit bbc.co.uk. Nu lungimea cuvântului este motivul pentru care a ieşit din uz, ci faptul că normele UE în domeniul testării cărnii de vită au fost modificate, iar cuvântul în sine nu mai răspunde nevoilor de exprimare. Limba germană permite formarea cuvintelor compuse la liberă alegere, în special în ceea ce priveşte limbajul ştiinţific şi juridic. Vorbitorii acestei limbi apelează deseori la cuvinte compuse pentru a explica situaţii sau amănunte care, în alte limbi, sunt exprimate prin mai multe cuvinte separate. Cuvântul de 63 de litere a fost introdus ca urmare a eforturilor depuse de autorităţile germane în combaterea bolii vacii nebune şi era abreviat RkReUAUG - un termen la rândul său dificil de pronunţat. După ce UE a stabilit să oprească testarea cărnii sănătoase în abatoare, nevoia de a folosi acest cuvânt a dispărut.(Adevarul.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2