Technologies

204

Chr. Hansen adaugă în portofoliu noi culturi din gama FreshQ

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Pornind de la constatarea că tot mai mulți consumatori doresc o perioadă de depozitare mai mare a produselor lactate, compania globală de biostiințe Chr. Hansen a dezvoltat o nouă serie de culturi FreshQ, după ce acest portofoliu a fost lansat acum cinci ani, pentru a proteja produsele împotriva drojdiei și a mucegaiului într-un mod natural, în concordanță cu preferința consumatorilor pentru produsele cu etichete curate.   În acest sens, Peter Thoeysen, Directorul de Marketing-Bioprotecția produselor lactate, a declarat că lansarea acoperă mai mult de zece culturi noi, care vor deschide ușa noilor piețe și clienți:   ”Noile culturi FreshQ sunt aplicabile și optimizate pentru produse și aplicații mult mai importante (pe lângă iaurt, brânză proaspătă, chefir, și numeroase alte produse lactate fermentate), și au proprietăți protectoare mai puternice, care acționează perfect în zonele în care lanțul rece este sub presiune.   Ele oferă o alternativă la mai multe substanțe chimice și conservanți artificiali, decât prima generație, și astfel putem ajuta mai mulți clienți să aleagă calea clean label”, a adăugat el, citat de Dairy Reporter.   12 tulpini identificate   Dintr-un punct de plecare de 1400 tulpini bacteriene, luate din colecția Chr. Hansen de peste 30.000 de tulpini, numai 12 au fost utilizate în studiile de cercetare. Tina Hornbæk, Senior Manager de departament-Bioprotecția produselor lactate, a declarat că a fost o procedură de dezvoltare foarte dificilă:   ”La elaborarea acestor noi culturi, toate încercările trebuiau să aibă loc în cadrul produselor lactate în sine, de la echipamentele noastre robotice la analize de mare capacitate, până la compoziția tulpinilor și validările finale ale aplicațiilor.   Selecția celor mai buni candidați la tulpini este complexă, deoarece culturile bioprotective interacționează cu culturile normale de start, în produsul lactat, în timpul fermentației. De aceea, nu putem folosi substraturi sau medii de laborator pentru a cultiva aceste culturi; ne-ar da rezultate incerte in eroare”, a explicat ea.   FreshQ funcționează prin inhibarea sau amânarea creșterii drojdiei și a mucegaiului în produsele lactate proaspete. Chr. Hansen a afirmat că un studiu validat extern a demonstrat că prelungirea duratei de valabilitate a produselor FreshQ poate contribui la reducerea deșeurilor alimentare.   În prezent, 17% din producția europeană de iaurt se pierde în 80% din cazuri, deoarece expirarea termenului de valabilitate este încă mare, în lanțul de aprovizionare. O prelungire a termenului de valabilitate de șapte zile, pe care Chr. Hansen afirmă că o oferă noile culturi FreshQ, s-ar traduce într-un potențial de reducere a deșeurilor de iaurt cu 30%, doar în Europa.   ”Acum avem o paletă mai bună de culturi antifungice, care oferă acces la mai multe piețe și noi discuții cu clienții, a concluzionat Hornbæk.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2