Vion Food Group se claseaza pe locul 1, abatorizand peste 20 milioane porci in 2009. Compania are baza in Olanda, unde acopera 55% din productie. Opereaza de asemenea in Germania, unde are 20% din sacrificarile anului 2009. In Marea Britanie, Vion a cumparat in 2008 Grampian Food Group si are 27% din sacrificarile din UK. Pe locul 2 este Danish Crown cu aproape 19 mil in 2009. Ea opereaza in Danemarca, unde acopera 80% din sacrificari, dar si in Suedia, Polonia si UK (unde are 19% din piata). Danish Crown realizeaza de asemenea majoritatea sacrificarilor de bovine din Danemarca. Ea poate reveni pe primul loc, ca in 2008, odata cu achizitia companiei germane D&S Fleisch, al optulea producator din UE. Tonnies Fleisch este al treilea din UE si cel mai mare din Germania, unde are 23% din sacrificari, urmat de Westfleisch cu 11%. Industria de abatorizare a porcilor din UE a cunoscut restructurari radicale in ultimii ani precizeaza studiul citat. Investitiile din ultimul deceniu, combinate cu fuziuni si achizitii au dus la crearea unor companii mari. Aceste grupuri sunt adesea operatiuni multi-specii, in mai multe locuri si uneori tari. Este in special cazul Vion. Au fost mai ales investitii mari in Germania, multe fabrici de mari dimensiuni specializate luand locul operatiunilor multi-specie. Cel mai mare abator din UE este fabrica Tonnies din Rheda, Germania, care are o capacitate de 7,5 mil porci anual. Celelalte 2 abatoare sunt in Danemarca si Olanda.