News

226

Covid-19: RusAgro suspendă investițiile în fermele de porci din China

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Producătorul rus de carne de porc RusAgro a fost nevoit să amâne negocierile cu privire la un proiect de investiții în ferme de porci în China, din cauza coronavirusului. Acest lucru a fost anunțat de directorul general al companiei, Maxim Basov, în cadrul unei conferințe de presă, după cum informează PigProgress.

Basov a declarat că RusAgro și-a evacuat încă de acum două luni echipa din China din cauza bolii Coronavirus 2019 (Covid-19) și, în consecință, există multă întârziere și incertitudine. El a adăugat că firma urmărește situația chineză atât cu African Swine Fever (ASF), cât și cu Covid-19 și așteaptă să vadă cum va arăta politica autorităților chineze în ceea ce privește noile proiecte de construcție.

Însă, în ultimele 3 luni nu s-au înregistrat progrese în cadrul negocierilor, întrucât activitățile de afaceri din China au fost la niveluri scăzute, a spus Basov. RusAgro a înființat deja 2 companii în China, numite Ros Agro Trading (gestionarea tuturor operațiunilor comerciale din China) și Ros Agro China (construirea de ferme de porci).

Cu toate acestea, negocierile cu băncile locale sunt în curs de desfășurare, iar decizia finală privind participarea acestora este încă așteptată, a spus Basov, adăugând că obiectivul pe termen lung este de a transforma China în piața principală de vânzări pentru RusAgro. Compania se așteaptă să vândă de 2 ori mai mult carne de porc în China decât ar vinde în Rusia.

RusAgro este al 4-lea cel mai mare producător de carne de porc din Rusia. În 2019, compania a vândut 202.000 de tone în Rusia, o creștere de 41% comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent. RusAgro comercializează atât porci vii, cât și carne de porc. Construirea de ferme de porci în China este doar un element al planurilor companiei de a-și extinde prezența pe piața chineză.

Compania exportă deja ulei de floarea soarelui și soia, precum și porumb și soia în China. În plus, își propune să înființeze un grup de carne de porc major cu o capacitate de producție proiectată anual de 1 milion de tone de carne de porc pe an, localizate parțial în China.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2