News

122

Crescătorii de animale cu datorii pot primi subvenţii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Guvernul va aproba prin Ordonanţă de Urgenţă câteva măsuri referitoare la plăţile naţionale directe complementare (CNDP) acordate crescătorilor de bovine şi de ovine şi caprine în perioada 2007-2011, cu privire la beneficiarii care aveau datorii la bugetul de stat sau local la data depunerii cererii de plată şi au fost somaţi de APIA să restituie banii primiţi. Solicitările beneficiarilor CNDP în sectorul zootehnic din campania 2007 - 2011, acceptate la plată, se consideră eligibile, fără a ţine cont de declaraţia pe proprie răspundere privind condiţia referitoare la lipsa datoriilor restante la bugetul de stat şi/sau la bugetul local la data solicitării primelor, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Agriculturii în 14 iunie 2013, informeaza Agroinfo. Documentul aprobă şi exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând subvenţiile pe care beneficiarii trebuie să le restituie ca urmare a verificărilor efectuate de către APIA, dispuse prin deciziile emise de Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti în cadrul misiunii „Auditul performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 2007 – 2010”. De asemenea, titlurile de creanţă/notificările de punere în întârziere, emise de către centrele APIA, privind punerea în aplicare a deciziilor emise de Camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti, se anulează de drept. 9.700 de beneficiari ai CNDP în sectorul zootehnic, cu un efectiv de peste 237.000 capete animale, sunt afectați de deciziile emise de către Camerele de conturi județene și a municipiului București, se arată în Nota de fundamentare a OUG.(Mai multe, pe www.agroinfo.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2