Newseye

516

Croații de la Zito Group intră cu putere pe piața europeană a cărnii
MeatMilk

Author

MeatMilk.ro

Share on

facebooktwitter
article

Deși, piața europeană a cărnii pare suprasaturată, iată, se ivește loc destul pentru cei isteți și perseverenți. Cel mai bun exemplu în oferă compania croată Zito Group, care, potrivit celor de la Global Meat News, au pus la punct un amplu program de investiții care să le permită poziționarea pe piața Uniunii Europene prin intermediul marilor lanțuri de retail din Occident.   Deși prezentă în magazinele Tesco și Aldi, pentru care produce pe private label, Zito Group este o companie care lucrează în sistem integrat, având activități de fermă, stocare, industrializare pentru segmentele de carne de porc, pasăre și carne de vită, dar este și producător important de biodiesel pe piața croată.   Potrivit programului de investiții anunțat, Zito Group a demarat concomitent lucrările la construirea a trei fabrici noi de procesare a cărnii, precum și la o nouă unitate de producție de bio-energie. Finalizarea proiectului este prevăzută pentru primul trimestru al anului 2018.    

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.