252
La 16 ani de la inaugurare, hipermarketul cora Pantelimon, primul deschis în România de grupul franco-belgian Louis Delhaize, trece printr-un amplu proces de modernizare – o investiție de 3 milioane de euro - pentru a răspunde exigențelor consumatorului român care este tot mai sofisticat, modern și apreciază integrarea tehnologiei în retail. Astfel, hipermarketul cora Pantelimon devine primul din rețeaua cora care se transformă și le propune consumatorilor un format inovator și intuitiv, în care experiența de shopping să fie cât mai fluentă. “cora Pantelimon are, înainte de orice, o valoare sentimentală deosebită pentru noi. De el se leagă destinele a numeroși membri ai echipei cora care au fost cu noi la început de drum și ne sunt și astăzi alături. Cu ajutorul lor am construit un model de business funcțional, care se bucură de încrederea a mii de români. Mă bucură gândul că aceștia vor descoperi, în curând, un nou magazin, al cărui concept îi are în centru pe consumatorii de tip nou, care își doresc acces facil în magazin și o experiență de shopping inedită. Nu schimbăm doar mobilierul, proiectul este de anvergură pentru ca, la final, consumatorii să poată cumpăra la fel de rapid ca dintr-un magazin de proximitate mii de produse pe care nu le pot găsi decât într-un hipermarket”, a spus Thierry Destailleur, directorul general al cora România. “Noul magazin cora Pantelimon își întâmpină clienții cu o intrare optimizată, gândită pentru a facilita accesul clienților în magazin. De asemenea, avem mobilier nou în zona de mezeluri și lactate, un spațiu amplu dedicat produselor bio şi o zonă modernă dedicată clienților, care facilitează interacțiunea cu personalul magazinului. E interesant de ştiut că numele raioanelor a fost stabilit împreună cu clienţii cora, ei fiind cei care au ales titulatura fiecărui univers”, a declarat Anca Popescu, directorul hipermarketului cora Pantelimon. “Luna aceasta am încheiat prima etapă a transformării cora Pantelimon, urmează etapa a doua a acestui proiect de anvergură, pe care îl vom finaliza în primele luni ale anului 2020. Procesul de regândire şi reinventare pentru a anticipa nevoile clienților noştri este însă unul permanent”, a mai spus Anca Popescu. Procesul de modernizare va continua în toate cele 11 hipermarketuri cora din România respectând de fiecare dată specificul local al preferinţelor clienţilor şi perfectând experienţa la cumpărare pe care retailerul le-o oferă clienţilor săi. Despre cora Româniacora România, parte a grupului Louis Delhaize, este unul dintre cele mai dinamice branduri de retail. Prezent pe piața românească din 2003, grupul operează în prezent 11 hipermarketuri în București și în marile orașe. În 2013, cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Serviciul cora.ro cu livrare la domiciliu este disponibil în București, Constanța, Cluj, Bacău si Ploieşti, oferind consumatorilor posibilitatea să comande produsele preferate online. A fost lansată şi aplicaţia cora, pentru o experienţă îmbogăţită a consumatorului pe spaţiul de vânzare şi pentru o mai bună organizare a listei de cumpărături, dar şi a beneficiilor de fidelitate. Aceasta poate fi descarcată gratuit din App Store şi Google Play. Filosofia cora România îi are în centru pe consumatori, cărora le oferă produse și servicii de calitate, la prețuri accesibile.