News

225

Declarația unică – Amânarea depunerii, de plata taxelor și bonificații

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Material de opinie de Simona Bădoiu, Manager, și Radu Derscariu, Director, Global Employer Services, Deloitte România

Persoanele fizice obligate să depună declarația unică beneficiază de o nouă păsuire, a doua în acest an. Termenul pentru depunerea declarației și, implicit, pentru plata obligațiilor fiscale aferente a fost prelungit.

În plus, autoritățile au reglementatși acordarea unor bonificații pentru conformarea voluntară, pentru anul 2019. Ce se întâmplă cu cei care au plătit, deja, taxele aferente veniturilor pe anul 2019, fără a beneficia de bonificații?

Ordonanța de Urgență nr. 69/2020, adoptată recent, prevede, în primul rând, prelungirea termenului de depunere a declarației unice de către persoanele fizice pentru anul 2019, de la 25 mai, la 30 iunie 2020.

În al doilea rând, actul normativ stabilește nivelul și condițiile de acordare abonificațiilor pentru persoanele care își îndeplinesc la timpobligațiile fiscale declarative și de platăaferente anului 2019. 

Astfel, se acordă o bonificație de 5% din valoarea impozitului și a altor contribuții aferente anului 2019, dacă acestea sunt stinse integral – prin plată sau compensare – până la data de 30 iunie 2020. În plus, se acordă o bonificație suplimentară de 5%, dacă declarația unică este depusă prin mijloace electronice până la aceeași dată.

Aceasta din urmă se acordă doar dacă este îndeplinită și condiția privind plata taxelor. Practic, dacă obligațiile fiscale sunt stinse în termenul prevăzut, însă declarația unică nu este depusă prin mijloace electronice, contribuabilul beneficiază doar de bonificația de 5%, pentru plata taxelor în termenul prevăzut.

Totodată, OUG 69/2020 reglementează și faptul că, începând cu anul 2021, contribuabilii vor putea beneficia de bonificații de maximum 10% din valoarea impozitului pe venit anual și aaltor contribuții anuale - detaliile cu privire la nivelul bonificației, condițiile care trebuie îndeplinite și procedura de acordare urmând a fi publicate.

Cum se aplică bonificația?

În momentul completării declarației, contribuabilii își vor diminua valoarea obligațiilor fiscale datorate cu procentul aferent bonificațiilor.

Persoanele fizice care au depus declarația unică privind venitul realizat în anul 2019 până la introducerea noilor prevederi, respectiv 14 mai 2020 (indiferent de modalitatea de depunere), vor putea accesa bonificațiile, dacă respectă condițiile de acordare, prin completarea unei declarații rectificative. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să publice un nou formular al declarației unice, care să conțină toate aceste modificări legislative.

Declarația rectificativă, o opțiune costisitoare

Declarația unică a fost introdusă în anul 2018 și este obligatorie pentru persoanele fizice care obțin venituri, de regulă, extra-salariale, din România și/sau din străinătate, cum ar fi venituri din investiții, chirii, activități independente, drepturi de proprietare intelectuală, activități agricoleetc.

Anul acesta, termenul inițial de depunere a declarației a fost 15 martie 2020. Acesta a fost prelungit, în prima fază,  până la 25 mai și,recent, până la 30 iunie.

Reamintim faptul că o situație similară a existat și anul trecut. Or asta ne spune că, în practică, putem avea un număr de persoane care vor depune declarații rectificative (din varii motive, de la accesarea bonificațiilor până la nevoia de accesare de credit fiscal acolo unde au plătit impozite și în străinătate). Depunerea declarației rectificative este, desigur, o opțiune, însă aceasta se poate traduce și în costuri de conformare mai mari pentru contribuabil sau în aglomerarea sistemului de depunere online a declarațiilor unice cât mai aproape de termenul legal.

Totodată, în urma depunerii declarațiilor rectificative pentru motivele explicate mai sus, rezultă sume pe care persoana fizică trebuie să le recupereze, fie prin compensare, fie prin restituire, cea din urmă fiind o procedură încă greoaie și consumatoare de timp.

În linii mari, însă, atât prelungirea termenelor de declarare și plată a obligațiilor fiscale, cât și acordarea de bonificații sunt binevenite pentru contribuabili, dar acestea trebuie să fie implementate corect în practică, în special în sistemul informatic al ANAF.

Pentru 2018, anul în care s-au mai acordat bonificații pentru contribuabili la depunerea declarației unice, acestea au fost înregistrate în sistemul informatic al ANAF ca datorii, pentru care s-au emis somații sau decizii de calcul accesorii, deși sumele respectivenu erau datorate conform legii.

De asemenea, o recomandare pe care am mai făcut-o de-a lungul vremii este necesitatea permanentizării unei proceduri predictibile de conformare, ale cărei coordonate, aliniate la diferite bune practici, ar fi: termene-limită standard (să le spunem mai strânse, fie 25 mai, fie 15 martie), față de care stimularea conformării să se continue o perioadă prin bonificații (corelate cu încasarea mai rapidă a impozitelor);să se poată conta pe termene extinse de declarare și de plată (fie unul sau două, dar cunoscute cu suficient timp în avans);modelul de declarație să fie actualizat până cel mai târziu la finalul lunii decembrie, astfel încât contribuabilii să poată începe declararea (și plata impozitelor) cât mai devreme;actualizarea sistemului informatic cu noua declarație să fie disponibilă la data de 1 ianuarie a fiecărui an, pentru a permite o dispersie cât mai mare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2