298
Contrar părerii generale, tinerii din Generația Z sunt mai orientați spre viitor decât generațiile anterioare, au un puternic simț al responsabilității și investesc în ei înșiși, potrivit studiului Deloitte „Howdoes European Generation Z buyinsurance?”, realizat în nouă țări europene, inclusiv România.
Respondenții din Generația Z (cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani) au planuri de viitor în proporție de 83%, iar 38% dintre ei își stabilesc obiective pentru cel puțin trei ani, în timp ce un procent egal, pentru o perioadă de unu până la trei ani.
Aceștia sunt urmați de Millenniali (cu vârste cuprinse între 28 și 42 de ani), dintre care 81% își planifică viitorul, și de Generația X (cu vârste cuprinse între 43 și 55 de ani), cu 71%.
Principalele preocupări ale Generației Z din Europa sunt incapacitatea de a se întreține pe ei înșiși și familia și că nu-și vor permite să cumpere o proprietate, aspecte care evidențiază un simț al responsabilității pentru propriul viitor și pentru cel al familiilor lor, explică studiul. Războiul este o altă sursă de îngrijorare, în special pentru bărbații din țările est-europene.
Cei mai tineri dintre participanții la studiu sunt mai interesați de propria bunăstare decât alte generații (Generația Z – 26%, Millenniali – 24%, Generația X – 22%). Ei caută în mod activ modalități de a se bucura de viață și sunt mai dispuși decât cei mai în vârstă să cheltuiască bani pentru îngrijirea personală și pentru a avea acces la diverse experiențe (Generația Z – 28%, Millenniali – 22%, Generația X – 21%). Economisirea pentru pensie nu reprezintă o prioritate pentru ei, însă investesc în propria sănătate și bunăstare (24%) și în dobândirea de noi competențe (18%).
Tinerii sunt pe aceeași lungime de undă cu alte grupe de vârstă când vine vorba de sentimentul de siguranță pe care îl oferă banii (Generația Z – 33%, Millenniali – 32%, Generația X – 32%), dar sunt mai puțin preocupați de finanțele lor și nu se consideră la fel de cumpătațica alte generații (Generația Z – 24%, Millenniali – 26%, Generația X – 30%).
Această atitudine poate fi explicată decondițiile economice favorabile, care i-au făcut mai relaxați în ceea ce privește banii, arată studiul. Generația Z intră pe piață într-o perioadă în care șomajul este scăzut și salariile sunt mari, ceea ce duce la o sensibilitate mai scăzută la prețuri, cel puțin când vine vorba de produse de asigurare, așa cum sugerează răspunsurile lor.
„În general, achiziționarea de produse de asigurare este rezultatul eforturilor proactive de vânzare, mai degrabă decât al cererii spontane a consumatorilor, astfel că intermediarii precum agenții, brokerii, băncile, agențiile de turism sau dealerii auto reprezintă principalul canal de vânzare. Dar Generația Z vine deja cu provocări pentru companiile de asigurare, după cum arată studiul nostru.
Canalele preferate de consumatori pentru achiziția de produse de asigurare variază de la o generație la alta, reflectând schimbările din comportamentul lor. Astfel, Generația X apelează de obicei la un agent de asigurări de încredere pentru a cumpăra o asigurare, dar Generația Z preferă să folosească o varietate mai mare de canale, în funcție de situație – internet, agenți și brokeri, aplicații mobile, sucursale fizice și chiar asigurări încorporate în alte servicii (embeddedinsurance).
De exemplu, cei mai tineri preferă canalele care nu necesită intermediaripentru a achiziționa produse de asigurare simple, dar aleg canalele fizice pentru produse complexe, cum ar fi asigurările de viață, auto sau de locuințe.
Este doar un exemplu de concluzii foarte interesante pentru companiile de asigurări pe care le găsim în studiul nostru și care ar trebui să le fie utile în definirea strategiei”, a declarat Claudiu Ghiurluc, Partener Audit și Servicii Conexe, Deloitte România, și Lider al industriei de asigurări.
Studiul indică, de asemenea, că Generația Z utilizează numeroasele surse de informare la care are acces și abordează orice subiect, inclusiv achiziționarea de produse de asigurare, cu curiozitate, se documentează din mai multe surse și compară ofertele înainte de a lua o decizie de cumpărare.
În contextul creșterii prețurilor locuințelor și a costului vieții, mulți tineri din Europa încă locuiesc cu părinții. Dintre cei care s-au mutat din casele părinților, tinerii GenZ din România se remarcă prin preferința puternică pentru achiziționareaunei locuințe, în detrimentul închirierii, similar celorlalte generații.
O altă diferență evidențiată de studiu este că România are o pondere considerabil mai mare decât media de tineri care își fac planuri de viitor (96%), dintre care 54% au obiective bine definite, față de 40%, media europeană.
„Deși România are cea mai marepondere de proprietaride locuințe, chiar și în rândul Generației Z, interesul pentru produse de asigurare de locuințe nu este mai mare decât în alte țări, potrivit studiului nostru. Un altăconcluzie interesantă evidențiată de raport este că peste două treimi din tinerii GenZ din România spun că nu au suficiente informații despre asigurări.
Ei se informează în primul rând de pe site-urile companiilor de asigurări (35%) și de pe site-urile terților (34%), precum și de la membrii familiei (23%)”, a declarat Ana Șerban, Director Soluții de Actuariat și de Asigurare, Deloitte România.
Studiul Deloitte „Howdoes European Generation Z buyinsurance?” a fost efectuat în rândul a peste 10.000 de consumatori din Cehia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, România, Spania și Ungaria, cu vârste cuprinse între 23 și 55 de ani.(Foto: Freepik)