Doripesco a organizat în perioada 17-18 august 2013, prima ediţie a concursului de pescuit „Cupa EU & PRIETENUL MEU”, care a avut loc pe Balta 4 a Complexului Piscicol Doripesco-Vadu Roșu. Chiar dacă acest concurs dedicat prieteniilor, a fost creat ca o variantă pentru cupa „ SOŢ & SOŢIE”, am fost plăcut surprinşi să identificăm printre echipe faptul că cel mai bun prieten poate însemna soţia, fiul, fratele, colegul de servici, sau vechiul prieten din copilărie. La startul concursului au luat parte 24 de echipe (fiecare echipă formată din 2 concurenţi prieteni), aceştia fiind din: Braşov, Bucureşti, Brăila, Harghita, Covasna, Mureş.
Competiţia a început sâmbătă la ora 08:30 şi s-a încheiat duminică la ora 10:00. Concurenţii au fost nevoiţi să-şi dovedească măiestria şi experienţa de pescari profesionişti, adaptându-şi strategia şi la condiţiile meteo, ziua de sâmbătă fiind puţin mai răcoroasă, mai ales în timpul dimineţii, în timp ce ziua de duminică a fost una caniculară. În total, s-au prins 1506 peşti, 5015.32 kg, media fiind de 3.33 kg. Clasamentul final a fost următorul:
- Locul I: BUTA DRAGOS & COMAN LUCIAN – 397.90 kg
- Locul II:MARCU FLORIN & CIOACA BOGDAN – 391,58 kg
- Locul III: ROMAN FELIX & COJOCARU MIRCEA – 364,59 kg
- Captură: GANEA VALENTIN & CRISTIAN MIHALCEA – 12,63 kg
Alături de echipa Doripesco au fost și sponsorii acestui concurs: Tata Niţu şi Amigo Intercost. Mulţumim şi echipei din Brăila (Bacain Gigi şi Raileanu Florin), care au asigurat desertul concurenţilor: pepeni răcoritori şi delicioşi.
„Sperăm ca acest concurs să devină o tradiţie a bălţii 4 a Complexului Piscicol Doripesco, în acest fel completând lista concursurilor tematice, dedicate familiilor şi prietenilor. Scopul nostru este acela de a-i face pe cei dragi pescarilor să îi înţeleagă şi să le împărtăşească pasiunea şi satisfacţia unui drill.” (Ruxandra Coc – Director Dezvoltare SC Doripesco SA)
Doripesco s-a remarcat în ultimii ani ca lider naţional în organizarea de competiţii de pescuit sportiv. Baza piscicolă de la Vadu Roşu oferă atât bălţi de pescuit în sistem tradiţional, cât şi bălţi destinate pescuitului sportiv profesionist (catch and release). În anul 2012, pe balta numărul 4 de la Vadu Roşu s-a înregistrat un nou record naţional şi mondial, de 24.744,80 kg peşte prinse de 24 de echipe, în 96 de ore. La o altă competiţie tot de 96 de ore, locul I a capturat 2.276,91 kg/96 de ore, înregistrându-se un nou record mondial.
Calendarul competiţional Doripesco din 2013 cuprinde aproximativ 30 de evenimente competiţionale de pescuit.
Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi utilizând următoarele coordonate:
Ruxandra Coc
Director Dezvoltare
Tel.: 0728 288 702, E-mail: [email protected]
Alina Nistorescu
Director Marketing
Tel.: 0720 110 962, E-mail: [email protected]