News

156

DSVSA Vaslui dat în judecată de bolnavii de trichineloză

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui a fost acţionată în instanţă de 5 persoane, membre ale aceleiaşi familii, după ce toate au ajuns la spital îmbolnăvite de trichineloză . Scandalul a început în prima lună din acest an, atunci când primul membru al familiei a ajuns la spital, deşi fusese luată o probă de laborator care dăduse rezultat negativ. La scurt timp, şi ceilalţi patru membri ai familiei au ajuns la spital, printre care şi un copil de doar 2 ani, fiind bolnave de trichineloză. „Noi am mâncat fără nicio grijă din carnea de porc, tocmai datorită rezultatului. Când am ajuns la spital şi am aflat că avem trichineloză, am cerut efectuarea unei alte probe din carnea pe care încă o aveam în frigider şi, culmea, rezultatul a ieşit pozitiv. Deci, carnea era infestată! Nu pot decât să constatăm că specialiştii de la Direcţiei sunt nişte incompetenţi“, s-a plâns Alexandru Şooş, unul din cei care s-au îmbolnăvit. De cealaltă parte, conducerea DSVSA Vaslui nici nu confirmă, dar nici nu infirmă cele spuse de cele 5 persoane. Directorul instituţiei consideră că acestea au dat în judecată cam degeaba Direcţia, deoarece nu pot dovedi că probele duse la cea de-a doua probă sunt din acelaşi porc din care au mâncat prima dată cu toţii. „Noi am demarat propria anchetă în acest caz şi am constatat că lucrurile sunt foarte încurcate. Noi nu am strâns dovezi care să ne dovedească că cea de-a doua probă dusă la laboratorul care a confirmat prezenţa trichinella spiralis sunt aceleaşi cu cele duse la primul laborator. În plus,  pentru niciuna din probe nu s-a prezentat crotalul animalului, care lămurea mult mai bine lucrurile în acest caz“, a precizat Traian Petcu, directorul DSVSA Vaslui. (Adevărul)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2