News

165

Ediție limitată: Salbac relansează Salamurile de Sibiu de Colecție

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Agricola răspunde solicitărilor celor mai pretențioși consumatori ai săi – «exploratorii de gusturi» care doresc produse de excepție, inovatoare, unice in segmentul de vârf al salamurilor crude uscate din România și relansează, într-o nouă imagine adaptată noilor linii ale brandului, Salamul de Sibiu Ediţie de Colecţie – Coniac și Salamul de Sibiu Ediţie de Colecţie –  cu Vin Roșu. Aceste delicatese sunt special create, în ediție limitată, pentru momentele deosebite ale Sărbătorilor de Paşte şi Crăciun. “Suntem alături de consumatorii noștri cei mai exigenți și pregătim pentru ei cele mai prețioase sortimente ale noastre astfel încât masa de Paște să fie una deosebită. Vom produse aproximativ 3 tone de Salam de Sibiu cu coniac, respectiv 2 tone de salam de Sibiu cu vin roșu. Cele două sortimente vor fi la raft cu două săptămâni înainte de Paște” – a declarat Angelica Șmil, Director General al firmei Salbac – companie din Grupul Agricola. Compania Salbac și-a propus o creştere a cifrei de afaceri de 15% pentru anul în curs, iar lucrurile se află în acest trend. De asemenea, în primele trei luni ale acestui an, Salbac a dublat cantitatea de preparate din carne exportată în Europa față de perioada similară a anului trecut și se estimează în continuare o creștere a exporturilor. Ultimii ani au fost marcați de efectele crizei economice, de scăderea puterii de cumpărare a populației, de modificări semnificative ale obiceiurilor de consum. În condițiile unei scăderi a pieței de carne procesată de până la 30 de procente în ultimii doi ani, realizarea prețului bugetat este cel mai dificil obiectiv din punct de vedere al unui business în această categorie, astfel încât obiectivele de profitabilitate ale oricărei companii sunt afectate serios pe de o parte de creșterea semnificativă a prețului de achiziție a materiilor prime, iar de cealaltă parte de contextul social şi economic care plafonează prețurile la raft ale produselor. “Practic, în fiecare an ne-am făcut treaba din ce în ce mai bine, din punct de vedere operațional și al serviciilor atașate. Cu toate acestea, e extrem de dificil să creştem proporţional şi profitabilitatea companiei. Cauzele sunt multiple: traversăm o perioadă de creştere a costurilor de mare amplitudine și pe un interval foarte lung de timp, reducerile de salarii și de locuri de muncă au influențat negativ puterea de cumpărare, obiceiurile de consum s-au modificat. Cu toate astea, cred că obiectivele pe care ni le-am propus pentru 2013 sunt absolut realizabile. Echipa Salbac a căpătat expertiza necesară şi sunt convinsă că vom reuşi să găsim mixul de produse potrivit segmentului de comerţ în care suntem prezenţi pentru a realiza ceea ce ne-am propus” – declară Angelica Șmil, Director General Salbac. În opinia acesteia, reușita se datorează unei conduite coerente pe care echipa Salbac a adoptat-o. Dacă o parte dintre cei care activează în această industrie au ales să umble la calitatea produselor pentru a reuşi scăderea preţului, Salbac a stabilit de la bun început să rămână acelaşi furnizor recunoscut pentru calitate şi seriozitate. Iar vânzarea produsului de calitate a fost susținută de servicii de calitate: de vânzare, de logistică şi de comunicare. În situația în care Salbac va menţine ritmul pe care l-a avut în ultimii doi ani, conducerea companiei va trebui să rezolve o problemă legată de mărirea capacității de producţie. În perioadele de vârf, Salbac s-a aflat în imposibilitatea de a onora integral toate comenzile din piaţă, iar din acest motiv se ia în calcul transformarea unei părţi din fabrica de preparate fierte afumate în facilitate pentru producerea de salamuri crude uscate. Potrivit ultimelor măsurători de retail audit, în primele luni ale acestui an Agricola continuă să conducă în piața românească la grupa salamurilor crude uscate, cu 16,5% cotă de piață valorică, iar salamul de Sibiu Agricola este lider în segment cu 50% cotă valorică.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2