News

219

Evoluția piețelor globale de carne, în 2020

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Autor: Stefan Vartaci) Cum vor evolua afacerile globale pe piețele de carne și lapte, în anul 2020? Pentru a contura previziunile, am apelat la două surse de mare autoritate, USDA și Deloitte. Însă, dacă pe segmentul carne, cuvântul de ordine este China, pe zona laptelui, cuvântul ”ingeniozitate” este cel care va determina profitul în anul care de abia a început.USDA: La porc, producția va scădea cu 10 %   Potrivit USDA - Foreign Agriculture Service, producția globală va prezenta în anul 2020 o cădere de 10%, cauzată de impactul Pestei Porcine Africane (PPA) asupra productiei de porci din principalele țări producătoare. Mare parte a acestei descreșteri este determinată de declinul de 25% din producția de porc a Chinei. Producția a scăzut, de asemeni, cu 16% în Filipine, 6% în Vietnam, iar Coreea de Sud a raportat până acum 14 cazuri de PPA.   În Europa, atât cererea scăzută la nivel domestic, cât și prezența continuă a focarelor de PPA, împreună cu reglementările de mediu din unele state membre, sunt factorii care limitează expanisunea, dar producția este prognozată să crească cu 1%, datorita exporturilor. Mare parte din exportatorii de porc principali din Europa vor spori producția în 2020,  datorită cererii globale în creștere. Determinate de exporturi, producția din Statele Unite ale Americii va crește și ea cu 4%, iar în Brazilia, cu 5%.   Exporturile globale sunt prognozate să crească cu 10% în anul 2020, până la 10,4 milioane de tone. Importurile sunt prognozate să crească cu 35%, în cazul Chinei, cu o valoare care reprezintă 35% din importurile globale. Importurile, în cazul Filipinelor, sunt de asemenea prognozate să crească cu 32%, ca urmare a impactului PPA asupra producției domestice.   În cazul țărilor neafectate de PPA, cererea de carne de porc se prognozează a fi diminuată, urmare a prețurilor globale crescute. Multe dintre piețele globale sensibile la variația prețurilor sunt așteptate să reducă importurile de carne de porc, neputând face față la competiția cu țările afectate de PPA.   Evoluția prețurilor   Suplimentar, deși tarifele aplicate importurilor din SUA de catre China, rămân nemodificate, expansiunile de tarif și prețurile cresucte pentru carne de porc sunt prognozate să ducă la o creștere a vânzărilor, în prima parte a anului 2020. Ca urmare, ne putem aștepta și la o accelerare a transporturilor către Mexic, datorită anulării tarifelor retaliatorii în mai, 2019.   Reducerea efectivelor de porcine din China a influențat creșterea deosebit de pronunțată a prețurilor, într-o perioadă relativ scurtă, de nouă luni de zile (ianuarie/februarie 2019 - septembrie/octombrie 2019), prețurile dublându-se și ajungând de la 12-13 RMB/kg, la 28 RMB/kg. În aceste condiții, acum,  Ministerul Agriculturii și Afacerilor Rurale din China promovează o politică de relansare a creșterilor de procine în întreaga țară. Această politică guvernamentală include asigurări pentru eventuale pierderi (cauzată de PPA), care nu este eradicată, subvenții acordate producătorilor, subvenționarea dobânzilor necesare investițiilor și procesului de dezvoltare a fermelor, precum și alte forme de asistență a producției.   Guvernele locale au primit ordine să ușureze înființarea de noi ferme și de a asigura facilități  pentru producători, eliminând birocrația care s-a constatat în ultimii ani în multe regiuni. De asemeni, s-au relaxat și normele legale legate de poluare, factori care în trecut au împiedicat dezvoltarea de ferme. Însă, în special marii producători integrați, sunt în plină expansiune și sunt bine capitalizați, beneficiind de subvenții prin grant-uri pentru costurile de extindere a producției și costurile de dobândire de echipamente, cu până la 30% din banii investiți. În același timp, se duce o politică de stimulare a micilor producători, care să treacă de la fermele mici, de 500 de capete, la 1500 de capete per fermă, problemele de finanțare fiind în mare măsură rezolvate de guvern.   Consumul va scădea   Toată această evoluție  nu a rămas fără efecte negative asupra consumului. După datele publicate în semestrul I al anului 2019, se observa o reducere în consum cu cca. 15%. Câștigătorul în înlocuirea acestor cantități de porc a fost carnea de pasăre. Trecerea la consumul de carne de vită și oaie este restriciționat din cauza prețurilor mai ridicate la aceste doua sortimente. Și în anul 2020 se așteaptă să fie mai mare consumul de carne de pasăre, aceasta fiind și în acest an sub prețul de tranzacție a cărnii de porc.   La rândul lor, importurile de carne de porc vor atinge în 2020 nivele record. După ce, în 2019, importul a atins nivelul de 2,6 milioane de tone, în anul 2020 se apreciază că vor fi importate 3,5 milioane de tone, care vor reprezenta 9% din întregul consum din 2020. Până la sfârșitul lunii august 2019 (conform datelor oficiale), importurile de carne de porc din China au crescut cu 40%, față de datele din august 2018, și vor crește cu 67%, în aceași lună a anului 2020, fata de august 2018. Există patru mari zone de export de carne de porc către China: pe locul I se află Uniunea Europeană, care va realiza 61%, la sfârsitul anului 2020, urmată de SUA, Canada și Brazilia. Totul va depinde de biosecuritate   După toate previziunile, și anul 2020 va fi afectat de efectele negative ale PPA. Modul în care această boală va influența producția de carne de porc, va depinde de felul în care  producătorii din comunitatea economica europeană vor reuși, prin masurile de bio securitate, să se apere de pătrunderea acestei boli în complexele de producție și de modul în care țări cum sunt cele din estul Europei (România, Bulgaria, Polonia), să reducă efectele scăderii producției prin îmbunătățirea măsurilor de control și protecție.   În ceea ce privește evoluția producției în zona occidentală a Europei, posibilitatea ca PPA să facă ravagii, niciun analist nu este de părere că acest lucru se va produce. Deci, și în cursul anului 2020 vom asista la dezvoltarea exporturilor acestor patru zone exportatoare: CE, SUA, Canada si Brazilia.   Sectorul ”beef”, pe creștere   Producția globală de carne de bovine este prevăzută să crească cu un procent în anul 2020, ajungând la cantitatea de 61,9 milioane tone, crețteri înregistrându-se în Brazilia, SUA și Argentina, și scăderi în producția din China, Australia și UE. Creșterile de producție din Brazilia se vor îndrepta spre majorarea exporturilor, în principal spre China. Din China se așteaptă și o creștere a cererii de marfă, coroborata cu posibilitățile financiare ale ascestei țări de plăti prețuri mai mari.   Aceeași situație se va înregistra și în Argentina, unde creșterile de producție se vor orienta spre majorarea exporturilor, în timp ce consumul intern va rămâne constant. Situația din Australia este mai specială, fiind determinată de calamități naturale (secetă, incendii, inundații). Scăderile de producție din UE sunt cauzate, și ele, tot de timpul secetos, fapt care a influențat negativ furajarea animalelor.   Și exporturile de carne de bovină vor fi pe plus   Exportul global de carne de bovină, în anul 2020, se prevede a crește cu 4%,  atingând o cantitate record de 11,5 milioane tone, înregistrându-se creșteri de livrări din Brazilia, India, SUA și Argentina. Exporturile australiene vor scădea, iar UE și Uruguay vor rămâne la nivelul realizărilor din anul 2019. Brazilia se va orienta spre majorarea exporturilor în China, atingând un record al exportului de 2,6 milioane tone. În exporturile spre China vor fi bine pozitionate și livrările din Argentina și Paraguay. Exporturile spre țările din Asia vor fi și ele în creștere.   Pe lângă importurile masive din țările menționate mai sus, se vor observa realizări importante și în SUA, India și Mexic. Producția din SUA se apreciază că va crește cu 3%, în anul 2020, la un record de 12,6 milioane de tone. Creșterea se va datora greutăților mai mari pe care le vor deține bovinele la sacrificare. Exportul SUA va crește la 6% din producție și la cifra record de 1,5 milioane de tone, respectiv le 12% din totalul producției realizate. Exporturile din SUA se vor intensifica în țările unde exportă de mai multi ani: Japonia, Coreea de Sud și Taiwan. SUA va profita în aceste țări de reducerea cantităților importate din Australia.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2