Newseye

432

Expoziţia şi Bursa de Ovine de la Costeşti, Hunedoara
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 September 30

article

Duminică, 29 septembrie 2013, Daniel Botanoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a participat la Expoziția și Bursa de Ovine de la Costeşti din comuna Orăştioara de Sus, județul Hundedoara. Evenimentul, ajuns la cea de-a noua ediție, este organizat de fiecare dată de Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia”, Primăria Orăştioara de Sus şi Direcţia Agricolă Hunedoara. Asociația este recunoscută la nivel național prin genetica bună a animalelor, iar în acest an s-au remarcat femelele de ovine de peste 80 de kg, precum și masculii de peste 135 kg. Anul acesta manifestarea a reunit peste 5.000 de participanți, între care amintim președintele consiliului Județean, deputați, primari, reprezentanți teritoriali ai MADR, directorul general adjunct al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, directorul general adjunct din MADR. De asemenea, au fost prezenți crescătorii de ovine din judeţul Hunedoara, societăți comerciale, reprezentanți ai stațiunii de cercetare, reprezentanți ai mass-media locală. La ediția din acest an au fost expuse în 140 de standuri peste 1.500 de exemplare de ovine de carne și lapte. Bursa de ovine reprezintă un bun prilej pentru crescători de a-şi etala animalele, dar şi pentru vânzarea sau cumpărarea acestora. În marja evenimentului, Daniel Botănoiu a susținut o prezentare în care a descris politicile din sectorul creșterii ovinelor, amintind subvențiile de care benefiază crescătorii de ovine, precum și orientările viitoare ale politicilor de creștere a acestora. (madr.ro)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.