anterior finalizarii actului normativ, ca desi asociatia noastra a fost initial impotriva acestei masuri, pana la urma se poate dovedi benefica, pentru ca se reintroduce in sistemul fiscalizat o importanta cantitate de carne de porc, diminuandu-se, in acest fel, piata neagra. Dar, unii crescatori sunt in alerta. Ei se tem ca vor aparea boli care sa aduca din nou restrictii la export. Pe de o parte ne temem ca ar putea sa apara boli cu transmisie in marile exploatatii, iar pe de alta parte vorbim de o concurenta neloiala din partea taranilor, pentru ca nu sunt fiscalizati. In plus, se pierde trasabilitatea carnii de porc, a declarat Ioan Antoci, director general Suinprod Roman, pentru agrointel.ro. ªi Dimitrie Musca, proprietarul combinatului Agroindustrial Curtici, spune ca decizia ANSVSA va aduce mult rau tarii, pentru ca ne vom intoarce la pesta. El da exemplu cazul Ucrainei, tara unde au aparut focare de pesta porcina africana, din cauza lipsei de control asupra miscarii porcilor domestici din gospodariile poulatiei. Musca sustine ca prin aceasta deczie ANSVSA nu face decat sa distruga fermele comerciale care se ocupa cu cresterea porcilor. Pentru godpodariile populatiei, decizia ANSVSA ar putea fi insa un lucru bun, pentru ca animalele pot fi vandute la abatoare, iar cresterea porcilor ar putea aduce venituri familiilor din mediul rural. La sfarsitul lunii octombrie, efectivele totale de porci erau de 2,7 milioane de capete, din care peste 1,8 milioane de capete se gaseau in fermele cu flux industrial, iar 300.000 in ferme familiale, potrivit datelor de la Minsterul Agriculturii. Cei mai mari jucatori pe piata locala sunt Smithfield Romania si Vegetal Trading (parte a grupului Marex Braila). Livrarile de carne si produse procesate din carne de porc au fost intrerupte in 2003, dupa ce tara noastra a recurs la vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. Exporturile au fost reluate in acest an, insa in prezent doar o singura companie – Smithfield Romania, filiala locala a gigantului american Smithfield Foods- a fost autorizata de ANSVSA la export. Potrivit ordinului 67 al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor din 26 octombrie 2012, miscarea suinelor vii este permisa din exploatatiile nonprofesionale numai catre alte exploatatii nonprofesionale, targuri de animale, autorizate/inregistrate sanitar-veterinar in vederea vanzarii catre alte exploatatii nonprofesionale sau abatoare. Miscarea porcilor se va face numai dupa ce acestia au fost inspectati de medicul veterinar de libera practica imputernicit de directiile sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene. Transportul catre abator, atunci cand porcii trec printr-un targ de animale, se poate efectua numai daca animalele sunt insotite de mai multe documente, printre care se numara certificatul de sanatate sau documentul privind informatiile pentru lantul alimentar.