Geronimo Brănescu a fost investit în funcţia de director la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, eveniment ce a avut loc miercuri, în prezenţa subprefectului Radu Volcinschi, care a ţinut să sublinieze, la investirea noului şef al DSVSA: “Am în faţă ordinul 1131 din 16 octombrie 2012, cu privire la exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere vacantă de director executiv al DSVSA Constanţa, de către domnul Geronimo Răducu Brănescu. Felicitări şi mult succes domnului Brănescu. Am mai colaborat, eram la Consiliul Judeţean pe atunci, este un profesionist şi ştie bine ce are de făcut. Veţi avea tot sprijinul nostru”, a spus Radu Volcinschi, subprefectul Constanţei. Însă, cel care a condus până acum Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Romeu Lazăr, nu va părăsi sistemul, acesta rămânând pe funcţia de director adjunct: “Am revenit la Constanţa după trei ani şi 12 zile, mă bucur să revăd colectivul, cu care, evident, voi colabora în continuare cel puţin la fel de eficient, să ducem activitatea mai departe. Vreau să intensificăm supravegherea sanitar veterinară atât pe zona igienă publică, cât şi pe zona de sănătate animală. Sunt multe de făcut, trebuie să identific problemele, nu am o baghetă magică să găsesc pe termen scurt dar voi face tot ceea ce pot. Îmi doresc sprijinul autorităţilor locale în ceea ce intenţionez să fac”, a declarat Romeo Lazăr. La rândul său, noul director al DSVSA Constanţa a precizat: “Domnul Romeu Lazăr a trecut din dreapta în stânga mea, aşa este în viaţă. Dumnealui va fi director adjunct, colaborare pe care mă bazez, a anunţat noul director al DSVSA”. (replicaonline.ro)