Farm

220

Gothaer: Fenomenele meteo au cauzat fermierilor costuri uriașe

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) La Gothaer, în lunile iunie și iulie 2018,pentru evenimente cauzate de fenomene meteo, s-auînregistrat 40% din dosarele de daună pe alte forme de asigurări decât cele agricole.   36.444 lei a fost  cea mai mare daună plătită de Gothaerpe segmentul non-auto în acest an ca urmare a unei furtuni. O singură zi de ploaie torențială a afectat în această vară aproximativ 3.300 ha de culturi agricole asigurate la Gothaer.   Chiar dacă vorbim de ani buni deja despre verile capricioase cu care ne confruntăm și despre creșterea în intensitate și în frecvență a fenomenelor meteo extreme, statisticile ne arată că acestea depășesc uneori chiar și estimările pesimiste. Daune majore se înregistrează, cum e de așteptat, în domeniul agricol. Iată însă că fenomenele meteo produc daune și pe alte segmente de asigurare.   În lunile iunie și iulie, la Gothaer Asigurări Reasigurări, au fost înregistrate 40% din dosarele de daună din 2018 pe alte forme de asigurări decât cele agricoleca urmare a unor fenomene meteorologice. În 30% dintre cazuri, ploile torențiale au fost cele care au provocat cele mai multe daune.   Segmentele de asigurare în care se încadrează daunele menționate sunt asigurările pentru proprietăți, cele pentru IMM – întreprinderi mici și mijlocii și cele pentru utilaje tehnologice neînmatriculate (UTN). Printre riscurile produse, care au dus la deschiderea de dosare de daună, se află ploaia torențială,inundația, dar și grindina și furtunile cu fenomenele aferente lor.   Numărul total de dosare de daună plătite de Gothaer pe segmentele menționate în perioada ianuarie – august 2018 este de 136, valoarea totală a daunelor achitate fiind de 231.369 lei. Cea mai mare daună plătită pe segmentul non-auto în perioada ianuarie - august a fost în valoare de 36.444 lei și reprezintă despăgubirea pentru acoperișul decopertat al unei ferme.   ”Nu este un an ușor din punct de vedere al daunelor. Ne confruntăm cu urmări ale unor fenomene meteo extreme pe care nu le putem anticipa. Din fericire pentru Gothaer, am investit mult timp și multe resurse în optimizarea proceselor, tocmai pentru ca, în astfel de situații, să putem interveni rapid și să fim imediat lângă clienții noștri atunci când au daune. Așa se face că 94% dintre dosarele de daună non-auto înregistrate în 2018 sunt deja plătite, iar pentru aceste cazuri durata medie de soluționare de la data avizării evenimentului până la momentul plății a fost de 37 zile”, declară Alin ENESCU, Șef Departament Daune, Gothaer Asigurări Reasigurări.   Cum era de așteptat, segmentul asigurărilor agricole a fost unul afectat de fenomenele meteo ale acestei veri.Valoarea daunelor agricole avizate la Gothaer până la finalul lunii august este de aproape 16 milioane de lei.  Riscurile care au produs cele mai multe daune pe segmentul asigurărilor agricole au fost grindina şi ploaia torenţială, culturile cele mai afectate fiind cele de rapiță. În ceea ce privește repartizarea regională a pagubelor, majoritatea acestora au avut loc în județul Dolj, urmat de Constanța.   O analiză internă Gothaer relevă faptul că o singură zi de ploaie torențială a afectat în această vară aproximativ 3.300 ha de culturi agricole asigurate, provocând daune în valoare de peste un milion de lei. Gothaer a despăgubit deja peste 3,3 milioane lei pentru daunele produse doar în acest sezon pe segmentul asigurărilor agricole.   În ceea ce privește numărul dosarelor de daună avizate pe segmentul agricol în perioada ianuarie – august 2018, acesta este în creștere cu 28% față de aceeași perioadă a anului precedent. Lunile în care s-au înregistrat cele mai multe avizări au fost iunie, urmată de iulie, iar durata medie de plată s-a păstrat la maximum 4 zile (de la data depunerii ultimului document, până la data plății).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2