202
În ședință de Guvern, executivul a adoptat o Hotărâre prin care se stabilesc condițiile de plată a ajutoarelor destinate fermierilor producători de lapte. Redăm mai jos, integral, textul actului normativ pe care l-am primit la redacția revistei Meat & Milk:Hotărâre privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor.Având în vedere prevederile Regulamentului delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor, precum şi ale Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Art. 1. Se desemnează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., ca autoritate competentă pentru aplicarea prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor, denumit în continuare Regulament.Art. 2. În înţelesul prezentei hotărâri a Guvernului, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
Art. 3.(1) Suma prevăzută pentru România în anexa la Regulament este de 48.569.289,97 lei echivalent a 10.896.083 euro, calculat la rata de schimb pentru data de 31 august 2016, conform prevederilor art. 40 din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte agenţiile de plăţi şi alte organisme, gestiunea financiară, verificarea şi închiderea conturilor, garanţiile şi utilizarea monedei euro, precum şi ale art. 1 alin. (2) din Regulament.(2) Din suma prevăzută la alin.(1) se distribuie 24.284.644,98 lei echivalent a sumei de 5.448.041,5 euro pentru producătorii de lapte, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.(3) Potrivit prevederilor art. 2 din Regulament, se acordă sprijin suplimentar în valoare egală cu suma prevazută la alin.(2), în aceleaşi condiţii de eligibilitate. Resursele financiare necesare sprijinului suplimentar prevăzut de prezenta hotărâre se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 40 „Subvenţii”, articolul 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”.Art. 4.(1) Ajutorul financiar prevăzut la art.3 alin.(2) și (3) se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, care se încadrează la activitatea „agricultură la scară mică”, potrivit prevederilor art.1 alin.(1) lit.b) din Regulament, respectiv îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) deţin un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație cu cod emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, denumită în continuare ANSVSA;
Art. 5.(1) Pentru obţinerea ajutoarelor financiare prevăzute la art. 3 alin.(2) și (3), producătorii de lapte depun cererea, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, la centrul judeţean al A.P.I.A., respectiv al municipiului Bucureşti, însoţită de documente, până la data de 2 mai 2017, inclusiv. (2) Documentele specifice care însoţesc cererea pentru acordarea ajutoarelor financiare prevăzute la art. 3 alin.(2) și (3) sunt următoarele:
(3) Documentele prevăzute la alin.(2) lit. a) - d) sunt prezentate în original şi copie, în vederea certificării de reprezentantul centrului judeţean al A.P.I.A., respectiv al municipiului Bucureşti, prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”.(4) Documentele prevăzute la alin.(2) literele f) și g ) se certifică de către solicitant prin însrierea sintagmei „conform cu originalul”, datate și semnate /ștampilate, după caz .(5) Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor atașate cererii de plată aparține beneficiarilor prezentului ajutor financiar și/sau autorităților care au emis sau atestat aceste documente.Art. 6. Suma cuvenită fiecărui producător de lapte se calculează de către A.P.I.A. prin împărțirea sumei prevăzute la art. 3 alin.(2) și (3) la efectivul eligibil de vaci de lapte.Art. 7.(1) Plăţile pentru ajutoarele prevăzute la art. 3 alin.(2) și (3) se efectuează până la data de 30 iunie 2017.(2) În vederea evaluării eficacităţii măsurii potrivit art. 3 lit. b) din Regulament, în baza unui protocol, ANSVSA verifică beneficiarii care au solicitat ajutorul de adaptare exceptional prevăzut de prezenta hotărâre a Guvernului, dacă mențin exploatația/exploatațiile înregistate în RNE până la data de 31 august 2017, și transmit rezultatul verificărilor către A.P.I.A.(3) Autoritatea competentă comunică Comisiei, până la data de 15 octombrie 2017, sumele plătite, numărul şi tipul beneficiarilor şi evaluarea eficacităţii măsurii potrivit art. 3 lit. b) din Regulament. Art. 8.(1) A.P.I.A. elaborează procedura detaliată de verificare a cererilor şi a condiţiilor de eligibilitate, care se aprobă prin decizie a directorului general al A.P.I.A. (2) A.P.I.A. pune la dispoziţia solicitanţilor, prin centrele județene, formularele de cereri, care se completează, se depun, se înregistrează, se verifică şi se centralizează la centrele judeţene conform procedurilor interne.PRIM-MINISTRU Sorin Mihai GRINDEANU