115
Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul official al expoziției IFFA Frankfurt, care va avea loc anul acesta în perioada 4-9 mai, problemele de moment ale industriei cărnii sunt în mare parte legate de ”etichetarea curată”, comoditate, fast-food și prețurile materiilor prime. Industria mondială a carne este în creștere.Consumul de carne proaspătă în toată lumea a crescut cu aproximativ trei la sută pe an în ultimii cinci ani. Și, ca urmare a dezvoltării crescânde în țările cu o populație extrem de numeroasă și importanța tot mai mare a cărnii în dieta lor, consumul va continua să crească în continuare în următorii ani. Datorită faptului că produsele din carne conțin întotdeauna mirodenii și condimente, și din moment ce sunt folosite și susbstanțe sistetice eficiente, potențialul în rândul furnizorilor de ingrediente și aditivi este, de asemenea, promițător. Acesti producatori sunt parteneri importanți în prelucrarea cărnii, atât în procesarea artizanală cât și cea industrială. În același timp, ei nu se văd doar ca furnizori de produse, ci ca furnizori de informații și cunoștințe, de asemenea. Totodată, o concentrare asupra siguranței produselor, este de asemenea foarte important de avut în vedere pentru tendințele de consum. La IFFA, expoziția dedicată sectorului cărnii, vizitatorii pot obține informații complete cu privire la evoluțiile actuale în materie de aditivi, condimente, arome, substanțe auxiliare și membrane pentru mezeluri. Cei mai importanti producatori din intreaga lume își vor prezenta inovațiile și tendințele în acest domeniu, în halele 4.0 și 4.1 ale centrului de expoziții din Frankfurt. În total, 950 de expozanți din 40 de țări, inclusiv toți liderii de pe piață, își vor expune produsele lor noi la IFFA, pe o suprafață expozițională de 110.000 de metri patrati. În 2013, IFFA va avea un aspect nou. Hala 11 va fi utilizată pentru prima dată. Aici vor fi expuse echipamentele de ambalat, facilități de aprovizionare, echipamente de măsurare și cântărire, precum și furnizori care lucrează în domeniul procesării și tăierii. Producătorii din segmentul de abatorizare și secționare carne materie primă vor fi reprezentați în halele 9.0 și 9.1 ca până acum. Procesarea va rămâne în hala 8.0. (mai multe pe www.iffa.com).