Combaterea evaziunii s-ar putea face mai eficient prin măsuri fiscale, precum reducerea TVA, pentru că, într-o economie de piaţă, aplicarea doar a unor măsuri de control duce la îmbogăţirea inspectorilor, a afirmat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van. "Şi noi, ca asociaţie, trebuie să lucrăm mai mult cu instituţiile fiscale ale statului, să-i facem să înţeleagă că douăzeci şi ceva de ani s-a încercat să se rezolve problema evaziunii fiscale prin controale. Într-o economie de piață, controlul este ineficient. Ştim foarte bine: ai mai pus o măsură de control, ai îmbogăţit nişte inspectori. Cred că măsurile fiscale ar putea să rezolve problema evaziunii. Aceste măsuri fiscale, completate cu un control, aţa cum s-a făcut la pâine, cred că sunt foarte eficiente", a spus Van, într-un seminar. Potrivit acestuia, eforturile pe care le-a făcut Guvernul alocând diferite sume în diverse etape pentru dezvoltarea sectorului nu s-au regăsit în creşterea efectivelor de animale la nivel naţional. În opinia sa, cauzele nu sunt legate neapărat de factorii de producţie, în acest caz fiind vorba mai ales de concurenţa neloială de pe piaţă. (Agerpres)