Producţiile bune obţinute în acest an nu au adus legumicultorilor români profiturile scontate, iar noile taxe pe construcţiile agricole, care se vor aplica din 2014, riscă să ducă sectorul horticol spre faliment, a declarat Mircea Croitoru, preşedintele ANPL-FR La această dată sunt fermieri care nici nu mai recoltează, bagă tractorul direct şi ară. Noi nu avem un sprijin de piaţă, producem haotic, faţă de cei din afară, care produc pe contracte şi în funcţie de cerinţe. Noi nu ştim să vindem organizat, pentru că, dacă am reuşi acest lucru, nu ar mai fi haosul actual din piaţă. Ne omoară şi importurile, pentru că nu avem o protecţie din partea statului, dar sunt sigur că nu ar mai fi haosul care este acum la vânzare, dacă noi am fi organizaţi”, a spus Mircea Croitoru. Potrivit acestuia, unii producători sunt nevoiţi să plătească impozitul pe norme de venit, chiar dacă au avut culturile calamitate şi înregistrează pierderi semnificative în acest an, iar direcţiile agricole certifică cu documente aceste situaţii. „Fermierii au primit plicurile de la direcţia financiară pentru plata impozitului pe norma de venit, însă pentru mulţi dintre ei este o aberaţie, pentru că au culturile calamitate şi au adeverinţe la mână de la direcţiile agricole pentru acest lucru. Poate trebuie să dăm în judecată direcţia de finanţe. Din 2014, o să avem un nou impozit pe construcţiile agricole. Practic, în loc să încurajăm economia, noi o îngenunchem. La ora actuală, noi plătim oricum impozit. Avem şi cel mai mare TVA, care îngroapă sectorul de ferma. Producătorii agricoli, persoane juridice, vor trebui să plătească din 1 ianuarie 2014 noul impozit pe construcţiile speciale, introdus în Codul Fiscal, care va avea efect inclusiv asupra celor care deţin în patrimoniu construcţii agricole, respectiv grajduri, sere şi solarii, silozuri şi construcţii zootehnice. (Agerpres)