Grupul de firme Agricola Bacau a inregistrat, in 2012, o cifra totala de afaceri de 592,49 mil. lei (circa 133 mil. euro), in crestere cu 8% fata de anul precedent. Anul trecut, Agricola International SA Bacau - principala companie a grupului, a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 354,31 mil. lei (circa 80 mil. euro), fata de 332,29 mil. lei in 2011. „In comparatie cu 2011, cifra de afaceri a companiei Agricola International a crescut cu 7%, insa marja neta, desi pozitiva, este foarte mica. Performanta economica a companiilor din industria zootehnica a fost serios afectata de cresterea masiva a preturilor la resursele de baza”, a declarat domnul Grigore Horoi, Președinte al grupului de firme Agricola Internațional Bacău. ”Anul trecut, vanzarile noastre de carne de pui au crescut efectiv cu 7% in volum in 2012 (32.320 tone) fata de anul precedent, respectiv cu 20% in valoare – pret mediu mai mare obtinut in principal din mixul de produse comercializate si nu din scumpirea acestora. Rezultatul continua trendul performant pe care echipa Agricola il mentine in ultimii 4 ani, de crestere a vanzarilor, mai ales in contextul in care vorbim de o piata stationara la carnea de pui”, a adăugat oficialul companiei.