Farmeye

538

În ciuda crizei, Semtest BVN-Mureș turează motoarele afacerilor
MeatMilk

Author

MeatMilk.ro

Share on

facebooktwitter
article

În ciuda crizei sanitare declanșată de evoluția maladiei Covid 19, afacerile companiei Semtest BVN-Mureș înaintează cu toată forța, după cum a declarat special pentru revista Meat. Milk domnul Valer Sician, managerul general.

Domnia sa a mai declarat că, într-adevăr, în această primăvară s-a simțit un oarecare recul, ”dar nu chiar atât de mare, pentru că, în ciuda unor scăderi de activitate în unele dintre ferme, afacerile din domeniul creșterii bovinelor au condinuat și continuă foarte bine”.

În special domnul Sician a ținut să precizeze că, ”în ciuda a ceea ce se vede la televizor, acolo unde se prezintă lucrurile mult exagerat, să știți că fermierilor nu le-a mers prea rău și nici nu le merge prea rău, pentru că, indiferent de situație, lumea trebuie să mănânce”.

Tot domnul Sician a declarat că în toată această perioadă, exporturile și importurile companiei cu țări europene terțe a funcționat fără mari probleme, comerțul intra-comunitar a funcționat și el în parametri optimi și, mai ales, după o stopare a relațiilor comerciale cu China, acestea au fost reluate de curând, odată cu regllementarea transăprtului internațional la mare distanță.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.