Ei au cerut ca societatea sa fie mutata in alta localitate si i-au acuzat pe reprezentantii firmei ca flacarile au izbucnit din cauza unor improvizatii pe care le-au facut la panoul electric. Pe langa hala de productie, care a ars in intregime, din casa cea mai apropiata nu a mai ramas mare lucru iar proprietarii sunt decisi sa isi recupereze paguba in instanta, daca va fi cazul. Localnicii nu mai vor sa auda de societatea Toto SRL, din sediul careia, dupa toate aparentele, a pornit dezastrul. Oamenii sunt convinsi ca improvizatiile de la instalatia electrica au cauzat incendiul devastator. Aceasta varianta este sustinuta si de catre un electrician, care a fost chemat in zona imediat dupa izbucnirea focului si care a relatat ca a incercat fara succes sa deconecteze cladirea de la reteaua de curent. Am pierdut casa toata, mobila, haine, blanuri, covoare, doua masini, anexa, sura, tot. Tot a ars si nu mai avem nimic, a declarat si Aurica Grosan, sotia proprietarului. Oamenii spun ca au fost norocosi ca incendiul nu s-a petrecut noaptea, pentru ca atunci flacarile ar fi putut sa faca si victime omenesti. Pentru ca se simt in nesiguranta ei i-au cerut patronului Toto SRL sa isi mute fabrica in alta parte. Nu sunt de acord sa se reconstruiasca aici, atata timp cat prezinta un pericol. Cand a ars casa vecinului Grosan au putut arde si celelalte case. Am avut noroc ca am iesit cu galeti, cu apa si am evitat sa se extinda, a spus un localnic. Contactat telefonic de eMaramures, patronul societatii, Ioan Tataran, a declarat ca ii va reface in totalitate casa si anexele lui Gheorghe Grosan, dar ca nu ii va plati si contravaloarea masinilor distruse de flacari. El a justificat faptul ca familia din vecinatatea firmei sale ar fi putut sa isi salveze in timp util autotehiculele.