202
Carența în proteine, glucide și lipide Administrarea excesivă a proteinelor ca și carența lor în rații dece la tulburări a spermatogenezei și diminuarea cantității de material seminal. De asemenea, deficitul proteic din rație scade activitatea sexuală a reproducătorilor, înrăutățește calitatea materialului seminal, ducând la oligospermie (spermă foarte rară) și chiar azoospermie (lipsa spermatozoizilor). Subalimentația proteică scade rezistența organismului și implicit a aparatului genital favorizând instalarea unor inflamații cronice, precum: spermatocistite (inflamația veziculelor seminale), prostatite (inflamația prostatei) și chiar orhiepididimite (inflamarea testiculului și a epididimului). Pentru a combate tulburările de fecunditate determinate de carența proteică este necesar ca rația reproducătorilor să fie normată conform cerințelor de proteine, ținându-se cont de: specie, rasă, vârstă, greutate corporală, modul de utilizare în procesul reproducției (frecvența recoltării materialului seminal) etc. Alimentația săracă în proteină și carențată în macroelemente (calciu, fosfor), microelemente (zinc, mangan, cupru, cobalt, iod) și în vitamine (A, B, E) produce tulburări în funcția spermatogenetică, care pot degenera în sterilitate. În aceste condiții, reproducătorii produc o cantitate mică de material seminal și de calitate slabă, cu un conținut redus de spermatozoizi, cu viabilitate și capacitate fecundantă redusă. În cazul insuficienței glucidelor, nu este influențată în mod vădit funcția reproductivă, aceasta făcându-se indirect prin diminuarea rezistenței organismului la diferite infecții. În absența substanțelor energetice se poate ajunge la tulburări ale sintezei testosteronului scăzând, prin urmare, potența sexuală. În perioada furajării reproducătorilor cu nutreț însilozat, este necesar ca rațiile să conțină cantități corespunzătoare de glucide pentru a preîntâmpina apariția acidozelor. Excesul de siloz și de borhot duce la stări subclinice și la acetonemie (creșterea acetonei și a corpilor cetonici în sânge), care afectează spermatogeneza, producând efecte degenerative la nivelul epiteliului seminifer. Subalimentația în lipide la masculi produce degenerescența progresivă a celulelor sexuale, la tulburări de spermatogeneză, iar în final la atrofia testiculară. Tulburările de reproducție depind în mai mare măsură de calitatea decât de cantitatea lipidelor, în special de carența acizilor grași nesaturați, a căror carență în rație determină infertilitatea. De asemenea, unele dismetabolii (vicieri ale metabolismului) cauzate de vicieri ale catabolismului lipidic, pot determina sterilitatea. Datorită arderilor incomplete și anormale ale lipidelor, se acumulează în organism, în mod lent, cantități exagerate de corpi cetonici, cauză a apariției cetozei subclinice. Aceste stări, asociate unei carențe în glucide, influențează funcția antehipofizară, care se reflectă negativ asupra spermatogenezei. Carența vitaminelor La reproducători, carențele vitaminice determină tulburări la nivelul aparatului genital, iar gravitatea acestora variază în funcție de vitamina în care este carențat organismul. Prevenirea tulburărilor provocate de lipsa sau insuficiența vitaminelor se realizează prin asigurarea acestora în hrană, în cantități suficiente. Deficiența în Vitamina A inhibă spermatogeneza, afectând calitatea și cantitatea materialului seminal. În cazul carenței în Vitamina A, la masculi se produc modificări ale epiteliului seminifer, caracterizate prin descuamări ale celulelor seminale, edem al membranei bazale a tubilor seminiferi și modificări ale mucoasei epididimului, veziculelor seminale și prostatei. Ca urmare a acestor modificări, apare azoospermie, oligospermie și necrospermie sau spermatozoizi puțin viabili, cu capacitate fecundantă scăzută. De asemenea, varența Vitaminei A determină scăderea secreției testosteronului, provocând involuția prostatei și a veziculelor seminale. Carența vitaminelor din complexul B poate deveni, de asemenea, responsabilă de tulburări ale funcției de reproducție la masculi. La reproducătorii carentați în Vitamina B1 s-au constatat procese de atrofie și scleroză la nivelul testiculelor și diminuarea funcției endocrine a hipofizei, caracterizată prin hiposecreție de gonadotrofine antehipofizare. Vitaminele B6 și B12 activează funcția spermatogenetică a testiculului și influențează favorabil funcția de reproducție a masculului. Prevenirea tulburărilor funcției de reproducție se realizează, în primul rând, printr-o alimentațe rațională și prin administrarea nutrețurilor bogate în vitaminele din complexul B: drojdie furajeră, nutrețuri verzi, făină de pește, lapte smântânit, lucernă uscată etc. Rolul Vitaminei C în procesul de reproducție la masculi nu este încă bine determinat. Deficiența Vitaminei C se reflectă însă negativ în concentrația materialului seminal. La taurii tratați pe cale intravenoasă cu Vitamina C s-a constatat dispariția progresivă a infertilității. Reproducătorii masculi afectați de carența Vitaminei D sunt caracterizați prin nervozitate și agresivitate, iar funcția spermatogenetică este prejudiciată prin oligospermie. Pentru prevenirea și combaterea infecundității cauzate de carența în Vitamina D, se impune respectarea strictă a condițiilor de hrănire, adăpostire și hrănire. Vor fi asigurate astfel adăposturi luminoase și plimbări zilnice ale reproducătorilor, în special toamna și iarna. Influența aviataminozei E asupra organelor genitale și a funcției de reproducție nu a putut fi confirmată pentru animalele mari și mijlcii. După unii specialiști, la masculi, se pare că deficiența Vitaminei E produce tulburarea procesului de spermatogeneză, atrofia testiculului, pierderea reflexelor sexuale, precum și dispariția reflexelor sexuale secundare. Carența în substanțe minerale – macroelemente Alimentația carențată în unele substanțe minerale, poate determina, de asemenea, sterilitatea masculilor reproducători. Tulburări mai importante ale funcției de reproducție sunt determinate de carențe în macroelemente ca: fosfor, calciu, sodiu, clor și potasiu. Cel mai frecvent se înregistrează carența în calciu, urmare a consumului nutrețurilor de proastă calitate sau în cazul furajării reproducătorilor cu rații bogate în concentrate și sărace în leguminoase. Carența în calciu poate să apară și atunci când calciul și fosforul există în nutrețuri, dar datorită dezechilibrului dintre aceste elemente, apare deficiență în absorbția lor. Dacă unul dintre aceste elemente este prezent în exces, acesta împiedică absorbția celuilalt, precum și absorbția altor substanțe minerale, în special manganul și zincul. Modificările raportului calciu-fosfor pot determina reducerea fecundității sau chiar sterilitatea, prin apariția tulburărilor echilibrului acido-bazic, însoțite de un dezechilibru neuroendocrin. Existența echilibrul calciu-fosfor este mai important pentru procesul de reproducție decât rolul pe care îl au elementele în rație. La masculi, carența în calciu determină tulburări grave ale spermatogenezei, care poate evolua până la azoospermie. Pe de altă parte, alimentația carențată în microelemente produce tulburări în funcția de reproducție la mascul, care pot degenera în sterilitate. Cele mai importante microelemente care influențează funcția de reproducție la masculi sunt: zincul, manganul, cuprul, iodul, cobaltul, seleniul.