Farm

256

Ioan Ladoşi-APCPR: O fabrică o poţi închide, dar ce faci cu o fermă?

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Situaţia fermelor zootehnice din România e în momentul de faţă pe muchie de cuţit, în condiţiile evoluţiei Covid-19. Pentru a afla detalii, am cerut opinia domnului Ioan Ladoşi-Preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Porci din România, care a declarat, special pentru infoFERMA Magazin, următoarele:

„În principal, activitatea din fermele de porci din România, dar şi a fermelor zootehnice, în general, se desfăşoară normal. Aşteptăm însă să vedem ce măsuri va decide ANSVSA, pentru că nu ştim ce să facem în situaţia în care un angajat al unei ferme s-ar îmbolnăvi de Covid-19.

Prevederea actuală spune că unitatea în cauză trebuie închisă imediat. Dar, pentru un abator sau o fabrică de procesare e simplu, pui lacătul şi gata. Însă, ce faci cu o fermă, ce faci cu animalele? Cine le hrăneşte şi cine le îngrijeşte?

E drept, ANSVSA a făcut unele recomandări. La elaborarea lor am participat şi noi, şi am luat şi din recomandările altor state, cele mai bune idei, pentru a avea cele mai eficiente proceduri, dar încă nu sunt de ajuns. Aşteptăm, aşadar, să vedem ce va decide ANSVSA-ul, pentru că o fermă de animale nu poate fi închisă”.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2