219
(Comunicat) România și-a impus punctul de vedere în cadrul comisiei AGRI din Parlamentul European cu ocazia votului privind viitoarea Politică Agricolă Comună a Uniunii Europene. Acest vot consfințește plafonarea voluntară a subvențiilor pentru agricultură, o soluție care apără atât interesele marilor fermieri, cât și pe cele ale fermierilor mici și mijlocii. În acest fel, se va lăsa la latitudinea statelor membre modul de acțiune în această privință. Mai mult decât atât, în urma consultărilor fermierilor români s-a constatat că dorința acestora este ca viitoarea Politică Agricolă Comună să nu impună plafonarea plăților la o anumită sumă. România a militat pentru eliminarea plafonării, aceasta fiind de neacceptat în planul deciziei generale, în acest sens, fiind aduse argumentele necesare care au vizat faptul că ar fi putut îngreuna procesul de simplificare și subsidiaritate. Prin nivelul financiar si plafonarea plaților directe, România ar fi fost profund dezavantajată, iar fermierii aflați în plin proces de capitalizare, de asemenea. ”Această decizie este un succes formidabil pentru țara noastră, o așteptare legitimă pentru toți fermierii atât pentru cei români, cât și pentru cei din toată Europa. Iată că, din acest moment avem această libertate de gândire și de acțiune în viitoarea Politică Agricolă Comună. Am urmărit această problemă foarte atent în ultimii doi ani, etapă cu etapă la toate întâlnirile din cadrul Consiliului. Salut această decizie care îi bucură pe fermieri și mă bucură și pe mine să o anunț, mai cu seamă că România deține președinția Consiliului Uniunii Europene”, a afirmat ministrul Petre DAEA.