Technologies

198

La ”K 2019”, lumea plasticului se reinventează

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Joi, 6 iunie, la Hotel Radisson din București, oficiali ai Messe Dusseldorf au avut o întâlnire cu presa de specialitate din România, în cursul căreia au făcut o analiză a pieței materialelor plastice și a cauciucului și, totodată, au prezentat și programul celui mai mare târg dedicat acestor două sectoare, ”K 2019”, care va avea loc în perioada 16-23 octombrie a.c., firește, la Dusseldorf.   Gazdele evenimentului au fost doamna Anca Murar și domnul Mircea Stoica, de la Expo Germania-România, reprezentanții Messe Dusseldorf la București, care i-au avut ca invitați pe domnii Thomas Franken-MesseDusseldorf, și Thorsten Kuhmann, reprezentantul Asociației Producătorilor de Mașini și Utilaje pedtru Industria plasticului și a cauciucului.   Luând cuvântul în fața asistenței, domnul Franken a anunțat că această ediție se va desfășura sub genericul ”K-2019, o lume a pionierilor”, prezentând și secțiunile celui mai mare târg mondial din domeniu, eveniment care, în acest an, va pune accentul pe inovație și pe conceptul economiei circulare.   La rândul său, domnul Thorsten Kuhmann, a făcut o amănunțită analiză a pieței, remarcând că în ultimii zece ani, producția și cererea de plastic și cauciuc au crescut foarte mult dar că, din cauza conștientizării problemelor de mediu, începând cu anul 2018, comenzile pentru aceste două categorii de materiale au început să scadă pe plan mondial.   Tot domnia sa a subliniat faptul că industria are nevoie de astfel de evenimente în care nu doar să își expună noile produse, ci și să își prezinte noile soluții de reciclare și prezervare a mediului înconjurător. În acest sens, domnul Kuhmann a anunțat că expozanții au elaborat și dat publicității două Declarații oficiale, în fapt, două declarații-program, pentru perioada următoare. În prima se face analiza pieței și a climatului economic, iar în cea de-a doua, se propun soluții pentru tranziția la economia circulară globală. Detalii despre evenimentul din toamnă, pe www.k-online.com.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2