Ați intrat într-un magazin și ați stat mai mult de o oră, dar nici măcar nu ați trecut de primul culoar? În timp ce restul cumpărătorilor consideră că sunteți prea preocupat de sănătate, examinând fiecare etichetă de alimente privind conținutul său nutrițional sau al valoarii dietetice, știți bine că acesta nu este un exercițiu care merită grăbit, afirmă jurnaliștii de la Microsoft Reporter.Alergenii, o problemă acută Dar, dacă tu sau cineva pe care-l iubești suferă de o formă de alergie severă și debilitantă, cauzată de alimente, animale sau polen, atunci știi cum este să trăiești cu stresul unui posibil atac de astm, șoc anafilactic sau chiar moartea generată de o reacție alergică. În timp ce numărul reacțiilor fatale este, din fericire, scăzut, frica rămâne ridicată în rândul celor 150 de milioane de europeni care trăiesc cu alergii. Pentru a face lucrurile să se înrăutățească, se estimează că, până în 2025, vor fi afectate până la 235 de milioane de europeni, ceea ce face ca alergia să fie cea mai frecventă boală cronică de pe continent. De aceea, standardele europene de clasificare, etichetare și ambalare, rămân unele dintre cele mai stricte din lume. Dar natura complexă a producției moderne de produse alimentare și a lanțurilor globale de aprovizionare înseamnă că producătorii încă nu pot garanta că în produsele lor nu există nici o urmă mică de alergen, cum ar fi produsele din lapte, ouăle sau fructele cu coajă lemnoasă. Deci, cum putem aborda această problemă și cum putem cumpăra cu încredere alimente, pentru a ne îndeplini o necesitate primordială: hrana? Industria ambalajelor oferă o soluție Greiner Packaging, unul dintre cei mai importanți producători de ambalaje din plastic din Europa, revoluționează procesul de producție a ambalajelor pentru a combate contaminarea produselor alimentare. Compania cu sediul în Austria a dezvoltat tehnologia "multi-barieră" (MBT), care păstrează și mai comod alimentele pentru copii, cafeaua sau chiar alimentele pentru animalele de companie. De aceea, sistemul MBT este conceput pentru a proteja conținutul pachetelor de alimente de efectele externe și pentru a menține produsele proaspete, fără a adăuga conservanți potențial alergici. În plus, acest proces este complet automatizat, fără contact, fiind monitorizat 24 de ore din 24 de către un sistem cu mai multe camere, de la început și până la sfârșitul fluxului de producție și ambalare. Prin captarea și analizarea datelor generate de Microsoft Azure și procesate cu ajutorul sistemelor informatice, Greiner poate de asemenea să descopere modele și să prezică eventualele greșeli în timpul ciclului de fabricație, să minimizeze șansele de eroare umană, să elimine produsele contaminate sau respinse, de la punctul de intrare în lanțul de aprovizionare, asigurând un control mai bun al calității. Lindstrom reinventează strategia de apărare Cu toate acestea, sunt probleme. În ciuda apariției unor procese de producție ”no toutch”, în care niciun angajat nu este expus direct la produse, mulți producători văd încă oamenii ca un punct central al operațiunilor lor. Cu toate acestea, o cauză comună de contaminare încrucișată este îmbrăcămintea muncitorilor. La rândul lor, culegerea și răspândirea ușoară a bacteriilor și a alergenilor de-a lungul podelei fabricii rămân pericole majore. Pentru a ajuta procesatorii să depășească această provocare, una dintre cele mai mari companii de servicii textile din Europa, Lindström, din Helsinki, care operează pe 24 de piețe din Europa și Asia, au pus la punct etichetele de identificare prin radiofrecvență (RFID), cu totul inovatoare, pe care le aplică echipamentelor de lucru . Datele transmise de aceste etichete revoluționare sunt stocate pe platforma Microsoft Azure, care permite managerilor din fabrică să monitorizeze și să analizeze ciclul de viață al îmbrăcăminții de lucru, pentru a înțelege unde și cât de des este folosităă, spălatăă și întreținut un articol de îmbrăcăminte. De exemplu, Atria, una dintre cele mai importante companii de alimente din țările nordice, Rusia și regiunea baltică, urmărește localizarea și istoria uzurii a peste 30.000 de articole de îmbrăcăminte, pentru a se asigura că cei 2.500 de angajați ai acesteia au o îmbrăcăminte de lucru curată, la începutul programului, și că nici o îmbrăcăminte contaminată nu intră în instalațiile lor. (Ilustratia de deschidere: Flux tehnologic alimentar-linstromgoup.com)