"Avem o lista de tinte. Ne-am facut temele si ne-am uitat spre sectoarele pe care am vrea sa le acoperim in viitor. (...) La ora asta se fac niste socoteli", a declarat directorul general al companiei, Catalin Olteanu, pentru Ziarul financiar. El a afirmat ca este luata in calcul atat preluarea unei firme active pe un segment neacoperit in prezent de FM Romania, fie o achizitie mai ieftina, a unui jucator "care nu si-a facut temele foarte bine", cu probleme, pentru dezvoltarea pe orizontala. "Ambele variante sunt luate in calcul. (...) Mai repede de 2013-2014 nu va fi. O decizie se ia cam in 6-9 luni din momentul in care noi punem degetul pe o tinta", a aratat seful FM Romania. In prezent, FM Romania detine o suprafata de stocare de peste 80.000 de metri patrati si doua platforme logistice, in Dudestii Noi (Timis) si Petresti (Dambovita). Compania estimeaza in actualul an financiar (aprilie 2012-martie 2013) un avans al afacerilor de la 21 milioane euro la 24 milioane euro, sustinut de dezvoltarea organica a clientilor, cresterea numarului acestora de clienti si imbunatatirea serviciilor de transport. FM Romania are circa 100 de clienti pe segmentul serviciilor de transport si 9 pe zona de depozitare. Grupul francez FM Logistic, intrat pe piata romaneasca in 2003, estimeaza afaceri de peste 850 milioane euro in actualul an financiar.