News

120

MADR sprijină promovarea energiei neconvenționale

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Promovarea energiilor alternative din agricultură, respectiv biomasa şi biogazul a fost motivul pentru organizarea la Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a unei întâlniri de lucru, în 6 noiembrie 2013, informeză un comunicat de presă. La reuniune au participat Daniel Botănoiu, secretar în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, rreprezentanţi ai Asociaţiei Române de Biomasă şi Biogaz, ai Societăţii Comerciale Valvis Holding SA şi ai Ministerului Finanţelor Publice, alături de specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Dezvoltare Rurală şi Direcţiei Generale Politici Agricole şi Strategii din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Au fost abordate subiecte referitoare la legislaţia privind categoriile de folosință ale terenurilor ce pot fi utilizate pentru cultura plantelor energetice şi măsurile de susținere a sectorului de energii alternative în viitorul Program Național de Dezvoltare Rurală. În urma discuţiilor s-a reiterat faptul că energiile alternative reprezintă un sector important în contextul actual al schimbărilor climatice şi s-au stabilit măsurile ce trebuie întreprinse pentru promovarea utilizării eficiente a biomasei din agricultura României, cu efecte benefice în plan economic, social şi de mediu.(Mai multe, pe www.agroazi.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2