Farm

195

MADR va susține în continuare producătorii de carne de porc

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Referitor la articolele publicate în mass-media cu privire la condițiile în care s-a asumat realizarea unor programe de susținere a produselor deficitare în balanța comercială, respectiv a programului de susținere a producătorilor de carne de porc din ferme românești, MADR face următoarele precizări:   Analiza asupra produselor cele mai deficitare în balanța comercială a României a fost făcută pe date publice și a avut în vedere identificarea primelor două produse deficitare din această balanță, respectiv a produselor unde importul de produs depășește în termeni maximi exportul de produs și capacitatea internă de producție.   Programul de susținere a produselor deficitare nu și-a propus un scop limitativ, în sensul de a se referi doar la două produse în opt ani, ci de a veni, cu scheme de sprijin, in fiecare an, pe primele două produse deficitare rezultate din balanța comercială a României, așa cum este ea comunicată de către Institutul Național de Statistică.   Astfel, dacă în primul an, produsele deficitare sunt tomatele și carnea de porc, pentru anul următor, produsele pentru care se caută finanțare vor fi cele care vor rezulta din analiza anuală a acestei balanțe comerciale. Fiecare schemă de sprijin se acordă pe o perioada de opt ani, considerându-se că această perioadă este una suficientă pentru echilibrarea capacității de producție interne și asigurarea consumului de produse alimentare din piața autohtonă.   România importă cca 230.000 tone porci și carne de porc (circa 30.000 tone porci vii și 200.000 to carne de porc), în valoare de circa 350 milioane euro și exportă circa 4000 to carne și produse din carne de porc.   În ceea ce privește sectorul de creștere a suinelor trebuie menționat, încă de la început, că acest sector a fost unul care, după anul 1989 a întâmpinat cele mai mari dificultăți, din cauza subvenționării precare, a costurilor de producție din ce în ce mai mari, a concurenței cu piața europeană și a altor factori care au apărut și pe care o să-i prezentăm în continuare.   Pentru a vă face o imagine asupra modului în care carnea de porc, carcasa de porc a fost susținută în România, ar trebui să prezentăm o comparație cu alte sisteme de finanțare pe alte specii de animale.   Astfel, dacă la bovine subvențiile oferite potrivit reglementărilor europene ajung la peste 600 de euro pe cap de animal, la porcine, plata pe bunăstare ajunge la cel mult 30 euro/cap de animal, crescătorii de porci neavând dreptul la alte subvenții.   Însă plata pe bunăstare nu este o subvenție care se cuvine doar pentru că un crescător crește animalele. Plata pe bunăstare înseamnă acoperirea unor costuri care țin de diminuarea capacităților de producție, de costuri privind condițiile de transport și de creștere a animalului. Iar asta se petrece în contextul în care, la o carcasa de 100 de kg, 40% din costul de producție o reprezintă costul purcelului tânăr importat, iar 45% o reprezintă costul furajelor (la un cost al purceilor de cca 50 euro/cap). ​ Dintr-o altă perspectivă, în domeniul creșterii animalelor, concurența cu produse din afara țării a avut influențe negative în valorificarea produselor obținute. Acestui context i s-au adăugat și disfuncționalitățile pieței, care periclitează existența unei economii funcționale și echitabile în acest sector, confruntat și în prezent cu dificultăți legate de pierderile de venit ale producătorilor, cauzate de perturbările înregistrate pe piață: embargoul impus de Federația Rusă la începutul anului 2014, seceta severă din anii 2015 și 2016 care a condus la creșterea costurilor inputurilor în cadrul exploatațiilor agricole.   În plus, continuă să se înregistreze un deficit de produse proaspete, atât pentru consum direct, cât și pentru industria alimentară. De asemenea, în prezent, producătorii de carne de porc înregistrează pierderi de venit considerabile din cauza contextului global nefavorabil, în ceea ce privește dezechilibrarea raportului dintre cerere și ofertă.   Deși înainte de anul 2014 România nu a fost unul dintre statele exportatoare de produse agricole în Federația Rusă, instituirea embargoului din vara anului 2014 a afectat în mod indirect producătorii români din cauza surplusului de produse existent pe piața UE. Ca urmare, scăderi severe ale prețurilor au fost înregistrate chiar și în perioade în care acestea ating în mod normal vârful de sezon.   În prezent, produsul carne de porc necesită sprijin financiar pentru a asigura necesarul de consum din producția internă. Având în vedere contextul volatilității tot mai persistente manifestate pe piața Uniunii Europene şi mondiale agroalimentare,  distorsionarea mecanismului cerere-ofertă urmare a embargoului impus de Federaţia Rusă şi reducerea exporturilor pe unele pieţe tradiţionale, producătorii de carne de porc din România se confruntă cu presiuni deosebite în valorificarea producţiei, care afectează grav competitivitatea, fapt ce poate avea consecinţe importante asupra PIB-ului, asupra menţinerii activității de creștere a porcinelor.   De asemenea, pentru a se asigura securitatea alimentară a populaţiei este nevoie de menţinerea capacităţilor de producţie locale cu referire directă la producţia primară şi unităţile de procesare, precum și realizarea unui procent echitabil de produse pe rafturile magazinelor care să consolideze poziţia producătorilor români și creșterea valorii adăugate.   Prin acordarea ajutoarelor de stat în domeniul creșterii porcinelor, se urmărește eficientizarea activităţii acestui sector, asigurarea necesarului de consum intern de produse proaspete, obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, a unei eficienţe economice în realizarea şi valorificarea acestora, acoperirea pierderilor de venit înregistrate de crescătorii de porcine, precum și evitarea migrației din mediul rural, odată cu crearea de noi locuri de muncă.   De asemenea, prin prezentul program se mențin efectivele de porci care reprezintă consumatorii principali de cereale, respectiv porumb și orz, precum și de oleaginoase, aceasta determinând creșterea producției și valorificarea superioară a materiilor prime.   Având în vedere cele de mai sus, ne exprimăm pe de o parte convingerea că reprezentanții mass-media vor înțelege că acest tip de ajutor de stat are ca obiectiv salvarea unui sector economic aflat în declin, precum și interesul de a pune pe masa consumatorului român carne românească proaspătă și de calitate. ​ Ne exprimăm regretul că o intenție de a crea un echilibru pe piața românească și de a salva locuri de muncă și activități productivă este adusă în derizoriu doar pentru că există o posibilitate mediatică de exploatare tendențioasă și direcționată a unui subiect predilect. Așa cum nu putem agrea că o astfel de abordare poate fi una corectă și constructivă dacă dorim dezvoltarea capacităților de producție a României. (Serviciul de Presa al MADR)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2