Newseye

392

În mai se deschide prima sesiune pentru proiecte europene
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2014 January 13

article

Fondurile europene și subvențiile nu vor întârzia să intre în conturile fermierilor în 2014, a dat astăzi asigurări ministrul Daniel Constantin. Oficialul a anunțat că ”prima sesiune de proiecte ce vor putea fi depuse pentru finanțare europeană va fi pentru fermele de producție”, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va primi primele dosare începând cu luna mai, notează Agrointel. Asta din cauză că strategia pentru 2014-2020 urmează a fi re-trimisă Comisiei Europene în luna februarie și ar primi aprobare finală în iunie-iulie. Chiar și așa, din mai, MADR va deschide prima sesiune de proiecte pe răspunderea instituției, a declarat Constantin la emisiunea Viața Satului de pe TVR 1. Daniel Constantin a mai spus și că există banii necesari finanțării fermierilor (subvenții și fonduri europene), fiind deja aprobat un ”împrumut de 6,5 miliarde de lei din rursele de la trezorerie”. ”Nu ne facem griji legate de acești bani. Sumele pe care le-am împrumutat anul trecut în primăvară s-au întors în țară și la buget până la finele anului trecut”, a explicat ministrul agriculturii. (Mai multe, pe www.agrointel.ro)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.