Newseye

450

Mâine, va avea loc Festivalul borșului de pește
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 September 06

article

Sâmbătă începe prima ediţie a Festivalului borşului de peşte, care va avea loc în centrul localităţii Crişan, pe braţul Sulina, la 47 de kilometri aval de municipiul Tulcea. Agenţia pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural Tulcea organizează prima ediţie a Festivalului borşului de peşte, cel mai mare festival de artă culinară ce va avea loc în Delta Dunării. Pe durata Festivalului Borşului de peşte al Deltei Dunării vor fi organizate concursuri gastronomice pe bază de reţete tradiţionale deltaice, unde se vor întrece echipe de bucătari de pe întreg teritoriul Deltei. „Concurenţii îşi vor arăta măiestria în ale gătitului de preparate tradiţionale specifice zonei deltei pe parcursul a două manşe (în prima zi), iar în cea de-a doua zi urmează să se decidă cine a pregătit şi servit cel mai bun borş de peşte“, spune spune Silviu Gheorghe, şeful Agenţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (Tulcea). Echipaje formate din specialişti născuţi şi crescuţi în inima Deltei îţi vor arăta ce înseamnă, cu adevărat, mâncarea tradiţională din peşte şi îţi vor împărtăşi din secretele reţetelor transmise din generaţie în generaţie în satele de dincolo de Dunăre.(adevarul.ro)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.