235
(Comunicat) Mondelēz International a prezentat recent, în raportul său privind impactul pentru creștere economică din 2017 (Impact for Growth Progress Report), progrese importante în ceea ce privește obiectivele de impact pentru 2020. Raportul detaliază progresele înregistrate atât în domeniul agriculturii sustenabile și a amprentei de mediu, cât și în domeniul extinderii globale a programelor de stil de viață sănatos și nutriție în comunitățile defavorizate. Raportul ilustrează, de asemenea, modul în care programele de impact ale companiei se aliniază și sprijină Obiectivele 2030 ale Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (SDG-urile ONU). “Impactul pozitiv pe care îl avem asupra planetei noastre și a comunităților în care ne desfășurăm activitatea, este esențial pentru ce reprezintă compania noastră,” a declarat Dirk Van de Put, Președinte și CEO al Mondelēz International. “Astăzi, producem alimente intr-un mod mai sustenabil, cu mai puțină energie, apă și deșeuri. De asemenea, procurăm ingredientele cheie astfel încât să reducem defrișările, în cadrull anțului nostru de aprovizionare. Sprijinim fermierii și investim în programe comunitare care contribuie la îmbunătățirea bunăstării copiilor și a familiilor acestora.” Platforma Mondelēz International Impact for Growthse se bazează pe strategia noastră de a oferi un impact pozitiv în patru domenii cheie: sustenabilitate, snack-uri well-being, siguranță și comunitate. Iată caracteristicile cheie ale progresului companiei în 2017: Sustenabilitate
Siguranță
Comunități
Pentru a citi un rezumat al acestui raport, puteți accesa https://we.tl/t-KRO3INgAyT, iar pentru un raport complet, vizitați https://we.tl/t-YKimMU4YIE.Despre Mondelēz International Mondelēz International, Inc. (NASDAQ: MDLZ) își dorește să devină cea mai bună companie de snacking (gustări) din lume, veniturile nete din 2017 fiind de aproximativ 26 miliarde de dolari.