Technologies

274

Nesto-Bulgaria bifează o participare de succes la Indagra

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Prezentă în premieră la Indagra, compania bulgară Nesto poate contabiliza un succes notabil încă din primele zile, datorită numeroaselor întâlniri de afaceri care, cu siguranță, se vor concretiza în noi contracte de furnizare de soluții de procesare și ambalare a produselor din carne și lapte.   Referindu-se la activitatea companiei, domnul Martin Sergeev, manager al companiei, a declarat pentru revista Meat.Milk. că Nesto este prezentă pe piața tehnologiilor din România de peste zece ani, furnizând soluții tehnologice, mașini și echipamente pentru companii precum Cosarom, Avastar, Marcel, Agricover, Agro Ardeal, Prodlacta etc, în acest sens colaborând și cu domnul Claudiu Nemeș, reprezentant local al firmei.   La rândul său, doamna Janet Mitsova a declarat că toate tehnologiile furnizate de companie beneficiază de garanție și service, specialiștii Nesto fiind capabili să se deplaseze în cel mai scurt timp pentru a soluționa imediat orice problemă apărută.   Demn de menționat este faptul că Nesto este reprezentant oficial pentru România și Bulgaria al firmei Fessmann, distribuind cele mai noi și cele mai performante celule de afumare.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2