Newseye

457

Noul PNDR va pune accent pe GAL-uri
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2014 March 31

article

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 nu trebuie văzut doar prin prisma finanțărilor pentru activitățile agricole, consideră parlamentarul PSD Liviu Harbuz, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților. Alesul din Piatra Neamț atrage atenția că la fel de importante sunt și ideile, soluțiile, strategiile, legislația și deciziile ce se vor lua în perioada următoare și care vor avea un impact în agricultură și, cel mai important, asupra celor 45% dintre români, acei oameni care locuiesc în satele și comunele țării, noteaza Agrointel. Harbuz atrage atenția că nu toată populația care locuiește în mediul rural are îndeletniciri agricole. ”Mai sunt necesare activități non-agricole, ca cele de procesare, servicii, turism rural, dar și activități tradiționale – meșteșuguri, artizanat. (…) De legislație și de decizii ferme și rapide este nevoie ca satul românesc să renască și motorul dezvoltării agriculturii să aibă aceeași viteză ca în țările dezvoltate ale Uniunii Europene”, face Harbuz un apel printr-o declarație politică rostită în Camera Deputaților.(Mai multe, pe www.agrointel.ro)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.