291
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor informează că nouă platformă comunală de gunoi de grajd a fost finalizată, prin finanțare de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în Dobrun, județul Olt, după ce a fost făcută recepția finală.
Investiția a fost finanțată prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Fondurile provin de la Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială și sunt orientate în sensul îndeplinirii de către România a cerințelor Directivei Nitrați.
Platforma de la Dobrun are o capacitate de stocare de 1.512 metri cubi pe an, suficient cât să asigure nevoile de depozitare și compostare ale crescătorilor de animale din comună. Fermierii vor putea transporta singuri gunoiul de grajd la platformă sau vor putea apela la serviciile de colectare publice, realizate cu ajutorul utilajelor primite de către UAT o dată cu platforma: tractor, două remorci, încărcător frontal, mașină de împrăștiat compostul și cisternă vidanjă.
Autoritatea locală decide asupra modului în care costurile de exploatare ale platformei urmează a fi acoperite, printr-o hotărâre a Consiliului Local. Compostul rezultat (mranița) va putea fi valorificat prin vânzare, împrăștiere pe terenurile agricole sau, în funcție de contractul încheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu.
„Avantajele pe care platformele comunale le oferă sunt multiple. Micii crescători de animale sunt scutiți de efortul de a investi în propriile platforme individuale, așa cum prevede legislația în vigoare și în plus, scapă de disconfortul produs de stocarea bălegarului în propria curte.
Mai mult, cei care primesc bani de la APIA sau AFIR pot dovedi că au capacități de stocare conforme, prin contractul încheiat cu autoritatea locală și prin procesele verbale de predare a gunoiului de grajd la platforma comunală”, a declarat Leonard Achiriloaei, Secretar de Stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Eforturile investiționale au fost suportate în proporție de aproximativ 95% de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, contribuția locală a comunei Dobrun fiind de aproximativ 5%, constând în contravaloarea serviciilor de proiectare.
Investiția urmează să fie exploatată de către UAT și monitorizată de către MMAP, pe toată durata de viață a acesteia. Comuna Dobrun este a treia din județul Olt care beneficiază de investițiile Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, după Fărcașele și Traian. Până la finalul lunii martie 2022, vor mai fi construite, numai în județul Olt, încă patru platforme în localitățile Brastavățu, Deveselu, Dobrosloveni și Vitomirești.
O hartă completă a platformelor comunale pentru gunoiul de grajd se găsește aici: https://apanoastra.ro/platforme-de-gunoi-de-grajd .
Tot pe această pagină web se găsesc informații foarte utile pentru fermieri, cum ar fi calculatorul pentru dimensionarea unei platforme individuale pentru stocare gunoiului de grajd și indicații pentru construcția, cu costuri foarte mici, a unei platforme individuale cu folie impermeabilă, destinată depozitării temporare a bălegarului.
Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole și se află în faza a doua, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd.
Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această etapă, vor fi finanțate peste 86 de comunități locale. DIRECȚIA DE COMUNICARE