251
Potrivit unui comunicat emis de companie, producătorul de lactate Olympus donează peste 300,000 de iaurturi natur către asociații și fundații umanitare din Brașov și din țară.
Olympus se alătură, astfel, organizațiilor non-profit care, în această perioadă, se dedică ajutorării persoanelor afectate de COVID-19, aflate în dificultate, fără locuri de muncă, îngrijirii vârstnicilor din azile și copiilor:
Asociația Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor, convoiul umanitar din Campania Prețuiește Viața (prin Asociația Aici pentru Tine), Asociația Taxiul cu Bomboane, precum și altor asociații din zona Brașovului (Kastel, Kindernest, Speranță pentru Copii, Bucuria Darului, Aici pentru Tine). De altfel, Olympus se implică în mod constant în comunitatea din care face parte, donând lunar produse lactate asociațiilor partenere.
„Este datoria fiecăruia dintre noi să ne susținem și să ne ajutăm reciproc în aceste vremuri dificile pentru toți. Un zâmbet și o masă fac, pentru unii dintre noi, mai mult decât o mie de cuvinte.
Astfel, ne-am alăturat mai multor cauze și suntem aproape de cei care se dedică ajutorării persoanelor afectate de COVID-19.
Am susținut un prim convoi umanitar din Campania Prețuiește Viața condusă de Andreea Marin (prin Asociația Aici pentru Tine), ne-am alăturat Asociației Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor, precum și altor asociații din zona noastră, a Brașovului, pentru a contribui și noi cu produse pentru cei care au nevoie de ajutor”, a declarat Mădălina Toma (Marketing Manager Olympus).
Donațiile de ajutorare vor continua și în perioada următoare pentru a susține nevoile comunităților locale.