Ministerul Agriculturii face eforturi să evite dezangajările de fonduri în 2013 pe Programul Operațional de Pescuit (POP), după ce peste 10 milioane de euro au fost dezangajate în 2012, a declarat marți, la Bruxelles, Daniel Constantin, în marja unei conferințe a Comisiei Europene (CE) privind evoluțiile din sectorul laptelui după eliminarea cotelor în 2015. Ministrul român al agriculturii a reamintit că plățile pe POP au fost deblocate în luna mai și că între timp a fost trimisă prima cerere de rambursare către CE. “CE deja a făcut plățile pentru România, peste 50 de milioane de euro au venit dintr-o dată dintr-un pachet total de 230 de milioane de euro, mă refer la alocarea europeană pe acest program. Dacă anul trecut am avut ceva dezangajări pe acest program, pentru că lucrurile așa au fost găsite la minister, anul acesta facem eforturi să nu pierdem niciun euro, deși există un risc destul de mare. Cred că peste 10 milioane de euro au fost dezangajate în 2012, există un risc și pentru 2013, dar prin măsurile care au fost luate cred că vom putea să evităm dezangajările respective”, a declarat Daniel Constantin în cadrul unui briefing de presă. El a adăugat că lucrurile stau mult mai bine în ceea ce privește absorbția de fonduri pe Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), unde proporția este 60% și CE a rambursat deja 5 miliarde de euro. (Agerpres)