(Comunicat C.C.) Consiliul Concurenței analizează operațiunea prin care grupul MHP SE (Cipru) preia Perutnina Ptuj d.d. (Slovenia) și, implicit, Perutnina România SRL. Grupul MHP SE are ca obiect de activitate comercializarea produselor din carne de pasăre. În România, MHP SE obține venituri din vânzarea produselor din carne de pasăre. Perutnina Ptuj d.d. (Slovenia) produce şi furnizează produse din carne de pasăre în Europa Centrală şi de Sud. Perutnina Slovenia deţine Perutnina România SRL, aceasta din urmă având ca obiect de activitate principal comerțul cu ridicata al cărnii şi produselor din carne. În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această operaţiune de concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzut de lege.