Technologieseye

496

Pescăria Magic, în premieră la Indagra Food
MeatMilk

Author

MeatMilk.ro

Share on

facebooktwitter
article

Deși activează încă din anul 1992 pe piața peștelui din România, Pescăria Magic bifează participarea în premieră în cadrul secțiunii Indagra Food.   Prezent la stand, domnul Bogdan Catană, Directorul Comercial al companiei, a declarat pentry revista Meat.Milk. că decizia de a participa a venit după ce, în urma finalizării unui proiect în valoare de 2,8 milioane de euro, Pescăria Magic a demarat producția de produse din pește, după ce, anterior, activitatea era doar aceea de distribuție.   Domnul Catană a declarat că proiectul a fost finalizat încă din anul 2015, iar acum, secția de producție are o capacitate de procesare de 5 tone pe zi, Pescăria Magic oferind acum beneficiarilor săi pește congelat, refrigerat, marinate din pește, apste, salate etc., toate sub marca Tip Top.   Beneficiind de propriul sistem de distribuție, produsele Pescăriei Magic se găsesc acum pe rafturile magazinelor din Vâlcea, Brăila, Sibiu, Alba dar și în rețelele Carreforu și Auchan, toată activitatea conducând spre un final al anului 2017 în creștere, față de anul anterior.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.