133
In acest fel, cota de calcan pentru anul viitor comuna pentru Romania si Bulgaria va fi de 43,5 tone, iar cea de sprot de 3.422 de tone. Desi Comitetul stiintific a recomandat reducerea cotelor in cont cu 15%, in urma negocierilor, Comisia a fost de acord sa mentinem cota si la sprot, si la calcan, respectiv 43,5 de tone la calcan si 3.422 de tone la sprot, a declarat secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, care a participat la reuniunea ministrilor agriculturii si pescuitului din UE (Consiliul AGRIFISH), care a avut ca prim punct pe agenda cotele de pescuit din 2013 pentru calcan si sprot in apele teritoriale ale statelor UE. Potrivit acestuia, la inceput cota de calcan a fost de 50 de tone, anul trecut de 43 de tone, iar anul acesta - de 43,5 tone. Anul viitor va fi tot de 43,5 tone. Romania a sustinut ca tara noastra si Bulgaria pescuiesc doar 15% din calcanul din Marea Neagra, restul revenind celorlalte state din zona, respectiv Turciei si Ucrainei, care captureaza 70% din pestele de la Marea Neagra.Romania nu a avut ani de zile capturi la sprot, dar am negociat cu Comisia sa ne stabileasca o cantitate cat mai mare. Anul acesta cota a fost tot de 3.422 tone si la fel va fi si la anul, a mentionat Achim Irimescu.