News

115

Plan european contra rezistentei la antimicrobiene

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Dupa cum informeaza Agroinfo, rezistenta la antimicrobiene este o problema de sanatate care devine tot mai grava. In Uniunea Europeana, anual 25.000 de decese sunt asociate direct cu infectiile generate de bacterii rezistente la medicamente.

In acest context, Comisia Europeana a lansat de curand un plan detaliat ce cuprinde 12 actiuni concrete care urmeaza sa fie puse in aplicare in stransa cooperare cu statele membre. Trebuie sa actionam rapid si ferm daca nu vrem sa pierdem medicamentele antimicrobiene ca tratament de baza impotriva infectiilor bacteriene, atat la oameni, cat si la animale, a declarat comisarul european pentru Sanatate si protectia consumatorilor, John Dalli. Cele douasprezece actiuni concrete pentru urmatorii cinci ani ar putea contribui la limitarea raspandirii rezistentei la antimicrobiene si la dezvoltarea unor noi tratamente antimicrobiene. Succesul lor necesita eforturi comune din partea UE, a statelor membre, a cadrelor medicale, a industriei si a agricultorilor, sustine demnitarul european. Planul de actiune specific precizeaza ca ar trebui luate mai multe masuri pentru a se asigura ca agentii antimicrobieni (cum ar fi antibioticele) sunt utilizati in mod corespunzator la animale. De asemenea, se doreste imbunatatirea monitorizarii si supravegherii utilizarii acestora. Pe de alta parte, s-a propus consolidarea legislatiei UE cu privire la medicamentele de uz veterinar, fiind recomandata utilizarea cu prudenta a antimicrobienelor in medicina veterinara. Un alt obiectiv al planului urmareste introducerea de noi instrumente juridice menite sa sporeasca prevenirea si controlul infectiilor la animale. CE va analiza necesitatea introducerii de antibiotice noi in domeniul medicinii veterinare. Planul de actiune a fost elaborat pentru a preveni transferul de la animale la om a bacteriilor rezistente, prin intermediul lantului alimentar sau prin contact direct.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2