Newseye

436

Preşedintele ANSVSA participă la întâlnirea şefilor serviciilor veterinare din UE
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2013 April 17

article

Preşedintele interimar al ANSVSA, dr.Vladimir Mănăstireanu, participă la întâlnirea şefilor serviciilor veterinare din Uniunea Europeană, care are loc la Dublin, Irlanda, în perioada 16 – 18 aprilie. Aceasta este cea de a doua participarea a dr. Mănăstireanu la această reuniune, de la desemnarea sa ca şef al serviciilor veterinare din România (Chief Veterinary Officer – CVO). În această calitate, dr. Mănăstireanu va continua, şi la această reuniune, demersul iniţiat la prima sa participare, acela de a prezenta operativitatea serviciilor veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi modul corect, în deplină conformitate cu legislaţia, în care-şi desfăşoară  activitatea operatorii din industria alimentară din ţara noastră. De asemenea, reprezentantul României va participa la discuţiile şi analizele tehnice despre rezultatele planului coordonat de control de Comisia Europeană, privind stabilirea prevalenţei practicilor frauduloase în etichetarea anumitor alimente, în particular a produselor din carne de vită. Printre  subiectele aflate pe agenda reuniunii şi care urmează a fi dezbătute se află şi concluziile recentelor misiuni de evaluare ale FVO (Food Veterinary Office - Oficiului Veterinar şi pentru Alimente din cadrul DG SANCO, Comisia Europeană), proiectul planului programului de audit pentru anul 2014, propunerile pentru Pachetul Legislativ privind Sănătatea Animală, etc. “Serviciile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din ţara noastră sunt printre cele mai eficiente din Uniunea Europeană. Am susţinut şi voi susţine acest fapt de câte ori voi avea ocazia, cu argumente la fel de redutabile, ca atunci când am demonstrat că operatorii din industria noastră alimentară nu sunt vinovaţi în scandalul cărnii de cal. România este un partener de încredere pe piaţa internaţională a produselor alimentare, iar prin activitatea noastră, ca instiuţie a statului, avem datoria să susţinem şi să promovăm interesele ţării noastre ”, a declarat dr. Vladimir Mănăstireanu, preşedintele intermar al ANSVSA. (Biroul Comunicare şi Relaţii cu Mass-Media al ANSVSA)

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.